vremea uitării

ăia se călcau în picioare și trosneau sub șenile le zburau măruntaiele precum moliile nopților de vară și-așa, împrăștiați, cu sufletele agățate în niturile tanchetelor, se-mbrățișau cu aplaudacii ce-au să vină, mai apoi, rând pe rând, la primit insigne celor duși le-au pus numele pe niște bolovani și peste bolovanii ăia se pișă maidanezii în cimitir, un bătrân și-o bătrână, trag nădejde să vină vremea nunților și-or juca, făloși tare, la nunta baiatului plecat de acuma în armată, dar care are să vină, că-l așteptă mireasa și nuntașii alături de ei, lumânările înghit zborul moliilor călătoare, pe-a’ lor aripi, prinse, toate cărțile poștale