întâmpinare

ce povară e minciuna, ca o stea căzută-n hău depărtare de-nceputuri, laț de praf înfipt în carne ce adâncă e durerea celui ce se-ascunde-n clipe care-au fost, ce n-au să vină arătare scoasă-n calea legăturilor din drum a plăcerilor din amăgire, lacrimilor ura în sânge... cât își poate renega culoarea pânza ce-a rămas uitată colțului ce-l ține-n brațe, negrului de pe pereți cât se-așterne sub dulapuri ochiul celui orb de gâlme arătări scoase din tâmple, urlete arcuite-n palme cât noroiul nestăpânit se cerne, mai o clipă devenit mai apoi doar mucegai alintând verbe-n ecouri cât himerelor agățate sus pe-o bârnă slujitoarele loiale împăratului de sus ce-și doarme somnul cuiul bont și ruginit