gînduri amorțite

rînduri pe o foaie purtată în vînt ale cui sunt? șoapte rostite lîngă altare în lacrimi pe cine plîng? cîntece descîntece din lumi virtuale timpanele-s surde cui să le strigi? între chipul trist și mîna amorțită se leagănă într-o carcasă de oase disprețul dimineților tîrzii ca și cînd undeva între toate acele materii gîndul sau ruga ar putea întoarce și vîntul în pagini și lacrimile în strigăte și altarele în cruci și pixelii în vibrații pe care să le simtă chiar și surzii într-un ocol te-am găsit- dormeai de la capăt