Cerșetor

Sălășuiește-n colț uitat de lume Din prea multe trădări născut Fără o condamnare a vremii,fără o suferință a stelelor Ca și când ar fi fost ultimul la rând Cruce n-a mai vrut. În colțul în care lumina-i sorbită Cu sete Cu foame Cu frică Lacrimile se usucă pe un obraz încins de povara rușinii. Doar privirea strecurată printre pleoapele căzute Începe călătoria Ca o slugă fidelă In urma stăpânei de-o viata: Mila.