Într-un periplu, dacă vreți,
Din ziua marți, a săptămânii,
Într-o grădină cu puieți
Văzut-am roata mare-a stânii.
Ce mai minune, chiar mi-am spus.
O mare roată de
Am urcat și-am coborât
o pantă spre cetate,
am zâmbit și-am ascultat
poezii minunate
voci în șoapte rostite
sau cuvinte strigate.
Cetatea cândva era o biserică
în mijloc
Acum visez despre ceva ce știu deja.
Ochii străbat prin straturi de timp
cuprinsă de dorință.
Am fost învățată să-mi aștern viitorul.
Nu pot să mai aștept;
atrag ca un
Pierdută ți-e privirea, vai,
Pierdută; tristețea, mult mai mare.
Ce trist și speriat îmi stai,
Când oameni trec pe trotuare.
În blana-ți încâlcită stau,
Doi pureci trecători
Mi-am cumpărat ieri, două flori.
Doi cerceluși, bătui-ar vina,
Ce-mi stau la geamul cu pricina
Și mândrii îs, ca niște Sori.
Sunt încărcați, au multe ramuri,
Diminețile-mi vin cu un dor
nepătruns, cu dulceața de prune
pe un unt degresat,
nesperat, îmi doresc iar să zbor
cât mai sus, ca apoi
ca un fulg răsucindu-mă,
Când scriu, beau cafea cu ceai
țin pixul în dreapta
tot acolo și cana
era să-mi scot ochii
și cuvintele ar fi rămas oarbe
cam des fac asta.
Când și când
o
SH