Sorina Hăloiu

Încetez să mai gândesc la cum e să fii înțeles de o duzină dar nu mai contează decât unul și bine. încerc să trec prin gânduri de fier. pare că-i o cale ferată cu șine simple și

Incercăm, acum sau mai târziu, să prindem din zbor minunea de primavara, care vine. Credem, cu toții, ca auzul nu ne-nșală, în

Amorțită. Lipsește mișcarea. Plictisită. Lipsește uitarea. Somnolență. Picoteală dulce. Pleoape ce îmi cad, fără s-apuce Imaginile. Tresaltă subit. Tu vii.

O iubire, e ceva de gusturi amestecate, Ceva negrait! De-ai muri si tot n-ai uita-o! Acolo e el, dragostea si fericirea. De fiecare parte e fericirea?

În jurul meu, oamenii mor De nea acoperiți; Rămân frumoșii norilor Murind doar fericiți. Atât de mult, necontenit, În astă zi a nins, Încât, treptat am obosit

Spunea, cândva, o bunicuță Ce nu mai este printre noi: \"Te plângi de iar și iar nevoi, Și bine, nu-i, drăguță.\" Ce mult aș vrea să știu

Treci tăcut, pe lângă mine, Nici nu mă privești Sau, poate, o faci pe sub pleoape. Nu mai cunosc o vorbă bună, dar aștept, Si mă prefac și eu, că numai tu,

Plăcut suspin. Deschide-ți toamnă, coperțile-aurite, arată-ne culoarea covoarelor din frunze, sărută aerul și apele ce-ating cu buze, coroanele de pomi, tot mai rărite. Cu pala ta de vânt

În câteva secunde, aduc soare! M-am supărat. Din nou mă amăgesc. Ferește-te de mine, sosesc, sosesc! Sorina sunt, nu-ți fie cu mirare.

Se scutur florile de soc Pe față, mâini și păr, Pe fustă și pantofi cu toc, Un galben adevăr. Miros dulceag, plăcut, de-amor Pe pielea catifea. De tine soc, o să

Pleopele-mi căzură, probabil, peste măsură de obosite, lăsând ochi-mi să se miște încet, în căutarea visului.

Era ziua ta și eram tineri atunci. Îmi doream să te surprind mă frământam cutreierând orașul pe bani puțini. Magazine deschise. Vitrinele nu zâmbesc la mine

Când eram copilă, ascultam slujba din noaptea de Paște, în curtea bisericii, împreună cu părinții. Aveam hăinuțele pregătite de mama și erau noi-nouțe. Acel plovărel, acea rochiță,

Rochia albă de mireasă O cumpărasem singurică, Fără de probă, fără frică Și fără trenă lung-aleasă... La prima vizită, știam Care va fi a mea, cât pot. Din magazin eu

Aducându-mi aminte de viitor simt cum viețile noastre vorbesc. Pământul în amintirea lui simte cele mai tiranice vibratii.

Deschid ochii pentru o nouă zi iar ei nu văd decât iubire, iubire, pentru că au exersat de cinzeci de ani nostalgii, amăgiri, suferință. Îmi văd fața în oglindă dar tot la

Aș vrea să fiu ca tine, de frumoasă. Ce spui, vre-un rămășag?... Când mă gândesc, ce grasă Si urâtă babă sunt, de

Mă întreb, ce putere au morții de tot ne apar în vise ca și cum trăim în aceeași lume? Marginea ochilor primește un strop de lumină iar ei că au trăit lângă

drumul. pe fiecare parte găsesc nuci dezgoliți de frunze și-acum văd ce coajă fină au sub ei nucile ușor de spart în podul palmei în vârful toamnei cu gust de

Se aud în pod sunetele vântului - păsări și frunze.

Ai știut întotdeauna să taci și-ai știut să vorbești întotdeauna. Să taci să vorbești ai știut. Ai știut să te joci și să rabzi și-ai știut să

O bilă jucăușă alunecă fericită către ușă în rostogolire drăgălașă cu sunete delicate inedite alături de mine. Cine se rostogolește?

Te intreb omule, cat fac anii? Cat costa o carte de-a ta? Cat face o vorba pe care o zici? Tu omule, ce ai avut de dorit De la cele intamplate...

Brațe încrucișate sub cetate este noapte și cald printre pietrele vechi singurele care ne aduc aminte de cavaleri și domnițe... Brațe încrucișate priviri