Sorin Teodoriu

Din pacate nu am vesti bune in legatura cu Liana Iordache. Medicii spun: aici ne trebuie o minune, doar o minune!

Va multumesc tuturor pentru mesaje.

Daca doriti sa participati la eveniment, va rog contactati-l pe Dan Simion pentru invitatii. Sau pe mine.

Absolut corect, Stefan. Ai incercat sa scrii pentru copii? Eu abia acum si pot spune ca e foarte-foarte greu. Decat un text pentru varsta 16 ani mai bine zece texte pentru adulti.

Si inca ceva: Liana, ultimul meu comentator se zbate acum intre viata si moarte intr-un spital din Craiova. Accident rutier. Indiferent daca va reusi sau nu va reusi, acest spectacol ii este dedicat Lianei Iordache.

Maria, multumesc pentru ca ti-a placut. Asta conteaza, restul se duc pe apa Dambovitei. Calatorie reala si visuri ciudate, Mihai prea aerian - Doru pragmatic si IT-st, zguduit de-o intamplare ciudata, regrete ca nu au facut atunci si nu altadata ceva-ul acela esential, descrierea Biertanului cu portile lui inalte si cu palatul in mijloc, chiar in mijloc, intunericul si frigul omului de munte, ganguri si babornite ragusite si... castelana. Si Adina Ungur! Ce reprezinta castelana, daca exista sau nu, daca sibianca dezordonata este reala sau doar himera, daca umbra e umbra cu adevarat, data vanzatoarea de bilete exista, vasul cu pictura... Nici eu nu stiu daca exista cu adevarat, dar fiecare din noi iubeste misterul si minunea.

Mircea, astenia de primavara nu cred ca-i prea dulce. La mine se manifesta destul de ciudat. Chestie de ameteli, blegeala, uneori ma trezesc sarind coarda fara manere...

Multumesc de trecere

Multam, Alex. Vezi tu cum numele schimba destinul omului? E ceva de speriat!

O proza vie, o proza care traieste prin fiecare cuvant-imagine, prin fiecare virgula si dialog, prin fiecare descriere si sentiment nascut in gandul cititorului. Este ceva extraordinar ce ai reusit aici, exact asa a fost odata si pielea mi s-a zbarlit toata, m-am crispat din tot sufletul asta calit, asa cred eu, prin tot felul de epoci. Si uite cum apar pretutindeni cautatorii de cuvinte, de expresii, de oameni care zambesc, de gesturi si lacrimi, de animale dresate, de ape limpezi si meri infloriti, de cer albastru sau plin de nori, de frig dar si de caldura jarului din sobe. Ei, acesti cautatori de imagini si cuvinte, te-au incadrat in randurile lor incapatoare.

Multi scriu astazi si scriu ca sa se linisteasca si, atunci cand inchizi ochii pentru vis, observi cu usurinta scriitori ce plutesc deasupra padurilor, livezilor, a oceanului sau a raurilor acoperite cu ceata aceea alburie si ingusta, ce zboara aiurea si in toate directiile numai in diminetile racoroase de vara. Da, asa sunt ei, acesti oameni ce pot prezenta altfel o realitate trista, posaca sau vesela, dar asta mai rar, iar ei, atunci cand obosesc, se retrag tacuti intr-o loc doar de ei cunoscut, de obicei pe langa orasele astea mari, capitale sau necapitale prafuite si pline de business men, de masini smechere, motociclete BMW si cersetori, copii ai strazii cu pungi murdare si argintii din care se trage adanc dupa care se strang repede pungile astea urat mirositoare ca sa nu se piarda nimic! iar visele vin dar trec prea repede, mult prea repede...

Reusesti prin amintirea din spatele celor treizeci de ani sa zugravesti scene reale, teribil de reale.

Te felicit pentru proza ta!

Trec. Si intunericul, si pietrele, si apele Dunarii trec, si casele si zilele se trec pe rand, copacii cresc prin inaltimi ametitoare, inaintand in zile, luni si ani catre cerul ba albastru, ba gri. Si florile trec, pleaca spre valea cea lunga a carui sfarsit este incert si mult prea cert in acelasi timp, pentru ca sfarsitul acestei vai este probabil singura certitudine din viata. Iar cand esti sigura ca intelegi, atunci clipesti de cateva ori mai puternic si gata! te trezesti dintr-un vis ciudat, asa iti par toate visurile adevarate dimineata. Te trezesti si esti convinsa ca ai ochi si pe brate si pe umeri si pe urechi. Un vis ca orice vis care ti-e drag si poate el va deveni odata clar, cert si imposibil de invartit, dar asta mult mai tarziu, probabil intr-o toamna cu frunze rosii, galbene, portocali...

Horia

Textul - amintire scris de tine mi-a incretit pielea pentru ca si eu am amitiri din astea. Si eu am primit linii peste palme, urecheli pana eram ridicat deasupra pamantului, cap-in-cap ca sa ne vina mintea la cap (asa ziceau).

Bun si real textul. Nu trebuie sa ne fie teama ca picam in penibil atata timp cand scriem ce avem pe suflet, cand fapte fotografiate in cuvinte devin schite, nuvele, poezii. Iar daca ar fi sa pun un PS, as scrie ca de atunci, din copilarie, nu mai pot inghiti invatatorii/profesorii si as avea destule argumente dar ele nu-si au locul aici. Din nefericire cadrele didactice sunt doar simpli functionari publici intr-o lupta absurda si fara sperante pentru salarii marite, neinteresati nici cat negru\' sub unghii de educatia copiilor.

Pai, atunci traiasca scara C! Pss! Eu stau la scara D, deci la un pas de C si se ajunge usor daca mergi pe acoperis...

Multam Nane si Paste fericit!

Frumos si emotionanta traire! Iti ceri iertare cu toate ca stii ca ea te-a iertat de mult, nici nu se putea altfel, dar tu, tu n-o sa te ierti niciodata. Din cate te cunosc eu...

Text bun.

Dane, bucuros de regasire. M-am mutat de la C la D... si asta nu ca retrogradare. Si daca textul nu seamana cu stilul Caragiale, ci cu stilul Sache, asta nu face decat sa ma incante :)

La recitire

Multam Nane, Cristina...

Nane, consider ca am deja o stea de la tine, restul nu conteaza. Iti multumesc.

Cristina, in timp ce Alex doarme... Era si un film: \'In timp ce el dormea\'. Blandetea si statornicia se cuceresc cu rabdare si \'tutun\' (cu toate ca mai bine am scoate tutunul din propozitie) Sunt de acord cu tine, o scriere sincera, fie ea poezie sau proza, este precum un inel de logodna din aurul cel mai pur.

Va multumesc, dragilor.

Text ce-mi aminteste de-o noapte din dormitorul comun, intr-o cazarma a vanatorilor de munte, undeva prin mijlocul Ardealului. In armata ti se face dor de tot ce este domestic, uman, ti-e dor de prieteni, de fostele prietene, de dusmani. Gelozia si bucuria unor clipe se napustesc cotropindu-ti interiorul si orice gand ne-la-locul lui exploda in dureri incredibile.

Din pat zaream ferestrele ce dadeau in mijlocul brazilor, printre ramurile lor vedeam luminile blocurilor din apropiere si auzeam tocurile trecatoarelor grabite. Ce dragi imi erau sunetele astea: toc! toc! toc! toc! Din ce in ce mai departe, mai stins, apoi dispareau. Si-mi inchipuiam ca-i \'ea\', fata din vis sau doar o fata oarecare la care ma gandeam in momentul ala si dorul ma sfarsea.

\'Gonea peste dealurile printre care isi facuse loc Oltul intr-un galop nebun, o umbra luminata uneori doar de lumina noptii. Se apropie de cazarma, cand vazu santinela se opri brusc si se piti. Se prelinse pe langa ziduri, furisandu-se incet, fara zgomot, intra in cladire, in dormitor si apoi patrunse in interiorul meu, cautandu-si locul bine-cunoscut in partea stanga a sufletului. Se facu liniste. O liniste ca moartea. Doar luna isi scalda razele in ramurile tepoase a brazilor ce desparteau viata de neviata.

Aud pașii tăi sub fereastra
și inima-mi tresaltă o clipă.
E gândul meu gonind în tropot
spre tine...

Nicoleta, iar sunt Caragiale? Tu nu stii: prima oara am fost Caragiale, apoi Creanga, apoi nici nu mai stiu. Seman eu cu cineva dar inca nu-mi dau seama cu cine :) Multumesc pentru vizita. Usor - usor ma dezmortesc si reincep activitatea pe site.

Anca si eu mi i-am imaginat in chiloti, blocandu-se unul in fata celuilalt: el ud si amarat, ea somnoroasa si apetisanta. Multam de vizita.

Luiza si eu ma bucur ca pe sotul tau nu-l cheama George! Nu cumva il cheama Danut? Am glumit! Sa nu iasa scantei, se aude? Multam de comentariu :)

Ina, stiu si iti multumesc de intampinare. Ma bucur ca sunt iarasi printre voi. Bine te-am regasit, Ina.

MA, Monica, Florina, Dan Simion

Nu credeam sa am atatia cititori. Chiar nu credeam. Ziceam aseara:

- O sa postez textul acum.
- Nu acum, ma sfatuieste ea, nu acum pentru ca pana maine o sa dispara de pe prima pagina si gata, devine istorie.
- Si asa am devenit istorie. Scriu din an in paste...

Il postez apoi gata! a picat si netul.

Acum, dimineata, deschid computerul si vad ca-s la fierbinti si mai am si-o droaie de afisari.

Va multumesc tuturor pentru vizita si pentru sfaturi.

MA un zambet este intotdeauna bine venit - ma bucur ca ti l-am daruit eu.
Monica, am schimbat fi-ul cu fii-ul. Mereu ma incurc aici. In legatura cu ceea ce spui: textul era mai lung si mult mai explicitar, dar l-am redus si cred ca e mai bun asa. Uneori cu cat devii mai detaliat cu atat dai in gropi. Textul l-am lasat doar asa, ca pastila, cum zice Dan.

Florina, asa e. Ai avut dreptate. Am incurcat personajele - stii cum e: dupa mai multe citiri nu mai \'vezi\' lucrurile foarte clar. Multumesc.

Dan, ma bucur ca-ti place. Dar pastila asta nu cred c-o poti \'juca\'. E prea \'dezbracata\'.

O saptamana frumoasa tuturor!

De ce diminetile trebuie sa fie mânjite de somn? Diminetile sunt cele mai frumoase, descoperi in ele soarele cand apare sfios deasupra padurii, ori dintre mestecenii albi cu cearcane negre, delicati si elastici, descoperi roua pe \'sangelevoinicului\' sau pe frunzele margaritarului, descoperi si ceata livezilor, respiratie proaspata din flori de mar, gutui, par sau cais, descoperi timiditatea norilor din zare, uluiti inca o data de maretia soarelui, asculti mirla cand se retrage spre somn ori spre treburile ei urbane dupa noaptea de cantec si nostalgie...

Diminetile nu trebuie sa fie impaienjenite de somn, nu si gata! Dimineata trebuie sa te trezesti mai devreme ca soarele, sa-l primesti razand, iar despre timp... Multi intreaba unde se duce timpul dar raspunsul este supliciul pe care-l visam doar de Sanziene sau in clipa trecerii spre nemurire.

Poezie frumoasa, dar cu principiile diminetilor somnoroase nu pot fi de acord si acum chiar gata, am zis tot ce se putea zice.

Ce-i in mintea unui barbat? Imi aduc aminte ca a fost un film cand \'el\' putea auzi gandurile femeilor. Daca ar fi invers? Mamaaa! Nu stiu daca este interesant... Suntem destul de monotoni. Plescaim in gand cu gandul la sarmale, sau la o mamaliguta cu branza si smantana, la o scalda in mare la Vama Veche unde costumul nu e obligatoriu, la miscarile unduitoare a felinei de langa casa omului, la linistea serii si la galagia din timpul meciului (cu desert de injuraturi spirtoase), la berea cu guler, la viteza autostrazii si la tanguirea chitarii.

Ei? Ce zici? Iar de refrisarea Angelei - ea se repeta de cinci - sase ori pe zi, asa ca e imposibil sa nu admir miscarea obrajilor, a sprincenelor, a nasului si mai ales a buzelor.
st

Eu vad o vulpe aci, in poezia ta. O vulpe rosie, cu bot ascutit si cu mustatile in vant, vibrand dupa vreun iepure sau pasare. Snurul banal plecat aiurea pe strada e doar o capcana, ca si Euler, ca si 180 grade matematice. Asa o vad eu, puteam sa vad magari sau ciobani unguri sau veverite speriate, dar eu nu! Am vazut doar o vulpe roscata si gata! Nu stiu cum reactioneaza vulpea cand se uita in oglinga, habar n-am. Probabil ca tanti Angela, colega mea, ce poarta intotdeuna o oglinda mititica in poseta si uneori se ascunde dupa monitor si se refriseaza. Dar ea n-are mustati, deci vulpea nu poate sa se uite chiar asa la oglinda. Nu stiu si acum chiar ca nu mai am ce spune despre vulpe si oglinda.

Succes Tizule! Eu nu vin, nu ma simt in largul meu acolo. Prefer glumele si sucul, piscoturile si merdenelele, camerele de la subsol, chiar si hrubele imi plac. Chestiunile oficiale nu ma mai atrag, sunt prea multe lucruri oficiale in viata mea. Asadar, te voi asculta cu placere cu alta ocazie.

Bafta!

Magda, Elena...

Poezia nu-mi e cunoscuta, credeti-ma. Mai mult, eu am scris o proza mica rand dupa rand si abia dupa am impartit-o in versuri si asta sub indrumarea Cameliei. Asa a iesit \'Primavara\': doar m-am gandit la Poenari si la rugul de mure, la iasomie si la pomii ce se doresc aranjati si eu nu am timp de ei. Ii privesc de la distanta cum se uita la mine repros mut si gata! Intorc spatele si urc in masina, apoi urmeaza soseaua plina de pungi cu urzici si de flori si de aparate de filmare-radar si de gropi, apoi ajung acasa, aceeasi cutie patrata si ponosita asteptand si ea zugraveala de primavara si atunci chiar gata! Nu mai e nimic de facut. Mai e ceva timp pana vine caldura cand pot sa fac ceva mai mult decat acum.

Asta sunt eu, Magda, Elena. Si daca uneori dispar inseamna ca m-am pitit la Poenari, in foisorul ce priveste spre nord-vest, din care se vad muntii doar dupa ploaie.

Va multumesc pentru trecere, Magda, Elena.

Na! Nici nu stiam ca scrii. De Florr stiam..., ce surpriza mi-ai facut. Multumesc, nu prea sunt eu cu poeziile, is prea pragmatic. Multam frumos de vizita.