Sorin Teodoriu

JO, este nevoie de trairi, asa se spune, ca ele te indruma, prin ele te regasesti in randuri, ascuns sub cine stie ce par lung, ori scurt, blond ori brunet, mai ales brun... un fel de val urias de smoala, in mijlocul lui ti-ai putea gasi linistea. Asa crezi sau speri si iti place sa simti iluzia. Prabusirea? Face parte din viata, n-am stii cum a fost deasupra daca n-am ajunge jos, n-am aprecia sinceritatea rara, din ce in ce mai rara, ne ferim de ea din instinct.

Doru, sufletul nu poate fi imblanzit: el cere drept si simplu, iti arata drumul, lumina sau cum s-o numi calea pe care ar trebui s-o urmezi. Atunci intervine judecata aspra, taietura de bisturiu, precizia de care nu avem nevoie dar pe care o respectam... atunci continuam o existenta seaca dar legata de ceva de care avem nevoie ca structura sociala, ca nivel material... din pacate si nici nu stii cand ai pierdut sansa de a urmari lumina, nu se mai vede. E bine, te simti bine, poti bea licoarea cea mai scumpa, poti conduce masini sofisticate, poti intra in hoteluri de lux, te simti mare. MARE! Deziluzia vine mai tarziu, auzi o melodie, o cunosti, faci parte sau mai bine zis ai facut parte din ea si atatia ani te-ai ferit s-o auzi si uite ca vine ziua cand melodia apare la nu stiu ce post de radio. Asculti despre tine, iti auzi cuvintele, cantec fara rost... durerea ascutita din capul pieptului reapare si atunci totul se darama. Cad zidurile de aur, se prabusesc fatade si spoieli moderne... ramane un zid stirb si... tu. Precum un text fara rost. E momentul in care sufletul neimblanzit iti da o lectie, prea tarziu. E prea tarziu, daca intelegi ce vreau sa spun.
st

Laurentiu, inteleg randurile tale. Chiar inteleg. Si nu, nu trebuie sa ma las dat cu capul de pereti, din cauza ca m-am dat singur acum cateva luni. Numai in anumte momente, momentele acelea cand te afli pe tusa, suspendat intre existenta si nonexistenta, doar atunci poti refula in astfel de texte. Dar sti cum e, ai citit aici o simpla parere... idee, atat.

Multumesc pentru opinie.

Multumesc pentru comentariu, Carmen. Stiu ca e un text lung si in general un scenariu este mai greu de parcurs. De aceea iti multumesc pentru rabdare. ABBA? ABBA este muzica mea preferata.

Stiu si eu, Dorulet. Poate ca oricine vede si simte imagini, doar ca uneori suntem prea grabiti. Multumesc pentru trecere.

Dorule, dragul meu ardelean. Ma bucura reintalnirea cu tine aici, chiar si numai virtuala. Intotdeauna se iveste ceva si planurile mele se dau peste cap, asa ca ne multumim cu ce capatam. Ma bucur ca ti-a placut si mai ales ma bucura expresia ta: Vă prinde acest stil O zi buna iti doresc.
sorin

Multumesc, Marius. Ma flatezi. Mi se pare ca Valceaua a fost ultimul meu text, apoi a urmat o mare pauza. Cine stie, poate voi reveni curand.

Cu respect,
sorin

Am incercat si eu, pisicuto. De fapt textul asta a participat si la un concurs SF. Cat despre celelalte proze, stilul pentru librete, teatru si altele... probabil voi mai scrie. Nu stiu ce va urma.

Multam de comentariu - ma bucura \'revederea\'.

Stiu ce zici, Roxana. Uneori cad in descrieri si nu-mi vine sa ma mai ridic de acolo, alteori trec in viteza, vin cu dialoguri si aduc mai multa actiune. Sincer si mie imi plac mai mult textele rapide. Multumesc mult pentru opinie si... la recitire!

sorin

M-ai coplesit, Maria, ce pot spune mai mult decat am transmis, sau de ceea ce ai scris tu, aici, in subsol? A! Ba pot spune ca la final de an am reusit sa obtinut o saptamana de concediu si a fost tare bine. Am uitat in perioada asta tot ce ma inconjura, tot-tot! E bine sa se mai intample si asa...

Iti multumesc si sper sa dam din nou mana impreuna. Curand.

Multumesc pentru atentionare, Miruna. Te obisnuiesti atat de mult cu textul si el cu tine, incat nu mai vezi greseli evidente.

Cat despre lucratul textului, de acord. Insa intotdeauna trebuie sa treaca timp, sa nu-l mai cunosc atat de bine si apoi o sa vina vremea periatului.

Multam inca odata.

Intr-un fel semanam, prietene - doar forma de exprimare difera. Iti multumesc pentru atentia acordata.

Splendida fotografie de dis-de-dimineata. Rasaritul soarelui din mare a fost intotdeauna vanat de mine, de cele mai multe ori prindeam nori si mergeam inapoi sa ma culc.

Iti multumesc pentru vizita si comentariu, Licurici!

Multam Maria, Ina!

Multumesc pentru consecventa cu care ma cititi si mai ales ma simtiti. Mai mult ca sigur v-am purtat pe drumurile batute cel mai des de mine, intortocherea stradutelor din Floreasca si cartierele dimprejur, DN1, aeroportul. Dar nu e atat de complicat, viata e mai complicata..., dar se rezolva si asta intr-o zi.

Sa auzim de bine.

Miruna, Carmen

Iertati-mi intarzierea raspunsului. Vezi, daca textul tau, ideea ta, trairea ta de moment intra in rezonanta cu unul sau doi cititori, inseamna ca ti-ai atins telul. Asta cred eu si ma bucur ca v-a placut. Plecarea spre alte locuri spre alte taramuri presupune o despartire si ea este intotdeauna grea.

Cu respect,
sorin

Ioana, Bodoganel, Petre

In primul rand nu am inteles ce este cu acea cota 0, Ioana... Chiar n-am inteles.

Bodoganel, in trei cuvinte: asa sa faci! Cat despre banc..., tu sa nu strigi asa niciodata. Nu se stie ce surprize te-ar astepta!

Petre, la nume din pacate am schimbat foarte putin - ca si povestea este atat de aproape de realitate incat daca ar descoperi-o pe internet d-ra Curivoianu s-ar inverzi, albastri sau ce culori mai poate avea o fata asa zisa umana.

La recitire tuturor!

Asa este, Maria. Chestii din acestea se intampla si s-au intamplat mereu. De fapt textul asta nici macar nu amuza, irita pur si simplu. Dar in viata nu intotdeauna te amuzi, nu-i asa? Iti multumesc pentru semn.

O sa ma strecor in pagina ta si asta pentru ca mai de mult, pe un text propriu, mi-ai spus sa te anunt cand se va juca piesa \'Cercei cu diamante\'. Ma tin de cuvant acum, evenimentul va avea loc la Palatul Sutu din Bucuresti (vis-a-vis de Coltea, Universitate) pe 11 mai, ora 18:30. Pe 26-27 mai vom fi in Barlad.

Cu respect,
sorin

Lore, cred ca numele astea ma aleg pe mine si nu invers. Am pornit de la ideea ca in Simleu Silvaniei exista o familie Popescu, care sta pe strada Stefan cel Mare, la numarul 10. Atunci mi-a venit ideea sa-l numesc, pe omul cu neg pe urechea dreapta, Dorondel, el sa mearga la Mall si sa se aseze pe randul doi, locul zece. Asa-mi functioneaza neuronul dupa ce am lucrat, atat cat am lucrat, la o firma de avocati. El, adica neuronul, ricoseaza si ajunge unde nu te astepti.

Petre, ma bucur ca ne regasim si aici. Latura asta umana exista si a existat mereu in noi - uneori o descoperim.

Va multumesc pentru prezenta voastra aici, in pagina lui Sache.

Va sunt recunoscator pentru atentionari, cu siguranta m-am grabit cu postatul si n-am verificat inca si inca o data.

Am modificat, Miruna.

Da, este un altfel de registru. Nici eu nu stiu ce anume este.

Cu drag,

Am modificat in context, multumesc Elena.

Cam trist text, stiu. Probabil ca uneori asa trebuie sa ne exprimam sau sa notam pur si simplu lucruri visate ori premonitii.

Cu respect,
sorin