Asta da economie!

Azi se împlinește luna de când doamna Luxița strânge bănuț lângă bănuț ca să-și poată cumpăra un sacou de firmă. Din acela cu eticheta răsfrântă peste buzunarul de la piept, să vadă și colegele cu ce lucruri de calitate umblă ea îmbrăcată. Așa se face că sâmbătă dimineață doamna Luxița se trezi devreme și asta fără ajutorul ceasului de la telefonul mobil. La ora zece fix, cu soțul de braț intrau împreună în magazinul de fițe de lângă Dorobanți. Îl sărută din vârful buzelor și din doi pași electrizați de nerăbdare se repede la raionul cu sacouri. - Mitică, ne vedem peste vreo două ceasuri! mai spuse ea peste umăr. Și nici una-nici două, captură vreo douăzeci de sacouri măsura M și ocupă grăbită cabina de probă. După aproape o oră rămase doar cu cinci și nu se putea decide sub niciun chip pe care să-l aleagă. - Să hotărască prețul... își spuse ea și scotoci după etichete. Surpriză! Numără încă o dată zerourile... degeaba: ceva nu se potrivea. Dădu perdeaua la o parte și o strigă pe una din vânzătoare. - Prețul ăsta e în lei noi ori vechi? - În lei noi, adică în ron. De ieri s-au scumpit toate produsele de sezon. De-aia a fost inventar. - Inventar? Ce inventar, domnișoară, că prețu-i aproape dublu... - Așa este, din păcate. - Și ce anume nu ați scumpit? - Bluzițele cu mânecă scurtă. Ele au rămas la același preț. Chiar în clipa aceea îi veni ideea salvatoare, exact când vânzătoarea îi arăta cu degetul rafturile cu bluzițe decolorate și demodate. Se duse glonț la ele și își alese una gri cu portocaliu, largă și urâtă ca hainele drumarilor. Protejată de intimitatea cabinei de probă desfăcu ușor etichetele și le inversă. - Asta da economie! Mulțumită se prezentă la caserie. Ochelarista tocmai povestea celorlalte două colege ultimul episod din \'Inimă de țigan\', așa că nici vorbă să observe vreo neregulă în coșul matinalei cumpărătoare. Doamna Luxița plăti și ieși de la raion complet satisfăcută: avea în sacoșă un sacou minunat, cu etichetă răsfrântă peste buzunarul de la piept, exact cum își dorise. În plus mai avea bani și pentru o pereche de săndăluțe. După ce alese și încălțămintea adecvată, traversă Piața Dorobanți și se așeză la o masă pe terasă: se simțea împlinită și mai ales lefteră. Comandă o cafea la nisip, vorba vine la nisip... și își aprinse țigarea. Altă viață! Căută telefonul mobil și formă numărul lui Mitică. - Da\' unde ești, dragă? - În magazin, unde să fiu. Þi-ai găsit sacou? - Cel mai frumos și mai elegant cu putință. Mi-am luat și săndăluțe de aceeași culoare. - Și acum unde ești? - La terasa Dorobanți, am luat o cafea. Vii? - Imediat, Luxiță. În zece minute sunt acolo. Mitică ajunse chiar mai devreme. Fața-i exprima o bucurie fără margini, iar când se așeză pe scaunul din fața doamnei Luxița, radia ca o lună plină. Îi întinse mustăcind o sacoșă. - Ce-i aici? - Surpriză! - Pentru mine? Vai, ce drăguț... - M-am gândit că la un sacou de firmă îți trebuie și o bluză tot de firmă. - Dar ce-i asta, Marinică? - O bluziță. - Ce bluziță?? - Una gri cu portocaliu, fără mâneci și cu etichetă. Dacă ai știi cât a costat...