Sorin Teodoriu

Gestul vostru, de a ma chema pe scena, mi-a oferit sansa de a fi langa voi, actorii, in momentul finalului, atunci cand cortina se inchidea incet, cu pasi de melc, pentru a le oferi spectatorilor lumina ultimelor voastre raze.

Aplauzele se auzeau inca puternic, iar voi zambeati impacati, in sfarsit linistiti, vulcanul emotiilor se calmase dintr-o data intr-o placuta stare de moleseala, de bine. Zambeati si va plecati capetele in fata celor din sala, judecatorii vostri, cei care se ridicasera de pe scaune aplaudand in semn de multumire, fara obisnuita graba spre iesire. Ati reusit sa le smulgeti zambete, sa ii sustrageti, timp de aproape doua ore, de la grijile cotidiene.

Cortina s-a inchis complet, iar atunci energia acumulata si ascunsa cu greu in tinerii actori a rabufnit. Au sarit in sus de bucurie, intr-o fericire nebuna, strigau si isi strangeau mainile veseli, victoriosi - o victorie obtinuta cu greu, cu multe sacrificii, cu multe nopti de repetitii si zile de invatatura laolalta.

Doar tu, Bogdan si tu, Dane. Doar la voi oboseala a inflorit imediat pe fetele incantate de succes. Munca de coordonare a scenaristului, regizorului, artistului fusese teribila. Patruzeci de actori jucasera in seara de duminica!

Ei, actorii au disparut apoi spre cabine, altii deja ieseau unindu-se cu spectatorii. Scena devenea tot mai pustie, din sala se auzeau tot mai rar voci si rasete. Usile se inchideau cu pocnete seci, ultimele miscari pluteau in atmosfera inca efervescenta. Apoi linistea s-a lasat definitiv. O umbra parea ca cerceteaza mai departe culisele, o umbra care, in cele din urma, a iesit din spatele cortinei si s-a asezat oftand. Din cand in cand mai huruie o masina pe bulevard… Lacrimile au venit de la sine, lacrimi de fericire ce se prelingeau usor pe fata fara zambet, isi cautau drumul spre linistea podelei, pentru a se usca mai tarziu langa alte lacrimi…

Cand un actor plange e sarbatoare! Fata zambitoare, haioasa, furioasa din fiecare rol isi dezbraca acum zecile de masti. Ramanea omul, care la fel ca si spectatorul are grijile lui, datorii, tristeti, bucurii, dezamagiri…

Pentru omul din spatele actorului-artist Bogdan Gagu, pentru omul din spatele regizorului Dan Simion, pentru voi, actorii ce le-ati dat viata lui Bucurel, tanti Flori, Costel, Mirel, Corina, Seful, Sotia, Dumitra, Georgel, Sergentu’… nebunii scornite din plictiseala mea, pentru programul de varietati pe care l-ati reusit duminica, pentru pianistul de exceptie (si aici nu ma refer la Bogdan!), pentru chitarist, pentru dansatori si cantareti, pentru voi imi scot sapca de fost vanator de prepelite si ma inclin pana la pamant. Sa ne traiti dragi actori. Avem nevoie de voi!

Cu stima,
Sorin Teodoriu

Elena, Crina va multumesc pentru comentarii. Imi face deosebita placere sa va intalnesc aici, pe textul meu. Comparatia cu benzi animate mi-a placut. Da, dinadins incerc sa simplific totul, dialogurile sa mearga usor subliniid aberantul unei stari de fapt. De asemenea incerc sa \'fotografiez\' societatea asa cum e ea. In sala de spectacol am strans mai multe categorii de indivizi (eu in general \'lucrez\' cu unul-trei personaje) si daca ar fi sa le numar cred ca sunt vreo opt. Mult. Sper insa ca instantaneul sa sublinieze gradul de cultura si balcanismul care ne sufoca de la o vreme incoace.
st

Revin cu un comentariu si adaug, ca o completare a ceea ce a notat Daniela mai sus, ca la spectacolul de duminica s-a MUNCIT TERIBIL! Stiu ce inseamna sa coordonezi munca a 40 de oameni, sa stie fiecare cand intra, clipa, cand trebuie sa spuna, ce trebuie sa spuna, sa cante si sa joace, multitudinea de gesturi, mima, replici nenumarate, pian, chitara, dans, voce...

Dan, Bogdan si voi ceilalti artisti-actori va felicit din toata inima. Va multumesc ca m-ati ales... Eu ma asteptam doar la Sedinta de Dragobete, dar voi, smecherilor ati facut mult mai mult. Drept urmare am filmat pana m-a lasat bateria la camera. Sunteti extraordinari.

Felicitari din tot sufletul!
Sorin Teodoriu

Uite ca nu ma asteptam la reactia asta! Da, Maria. Am inregistrat textul la eseu si doresc sa va multumesc, Camelia, Daniela, Maria si Carmen, pentru sustinere si pentru aprecierea poetului si omului Costin Tanasescu.

Carmen, legat de lista de semnaturi - nu este nevoie. Luv stie cu siguranta ce doreste sa faca, iar noi, fie ca va reveni - fie ca nu, ii vom respecta decizia.
sorin

Iulian, bine ai venit pe pagina mea. Asa e, e o nisa care ascunde multe dorinte. Principala ar fi zambetul pierdut pe la joburi potrivite/nepotrivite, pe la cozi la caseria de la Orhideea, pe la Distrigaz sau Astral, pe la Electrica si Apa Nova...

Ce nu am inteles este daca imi dai o palma pentru comentariu meu de la 8:11 sau e vorba de-o strangere de mana :)
La recitire,
st

Ei, dragii mei. Ceva tot am gresit eu in textul de sus: nu era vorba de smecherii dintr-a sasea, ci dintr-alta clasa. Dar asta ramane secretul nostru, asa-i Bursucel?

Va multumesc pentru randuri si pentru ca ati riscat un picut cu aceste comentarii ce puteau fi trecute usor la off.
st

Sa nu uitati Invitatiile - fara ele iar ne fugareste domnul politist :)

Dorule, tu oricat te-ai stradui, banal n-o sa ajungi. Fi sigur de asta. Veselia trebuie sa existe printre noi, in noi, e musai! Imbracata in orice forma: epigrama, anecdota, poezie, proza...

Ea nu este arma mea, este arma noastra, a romanilor. E singura arma ce ne mai scoate uneori dintr-ale noastre.

Uite, dragule. Acum cateva saptamani am parcurs impreuna cu Diana, cu taraboanta din dotare, aglomerata strada Eminescu: de la Mosilor pana la Romana. Nu stiu ce-mi vine si-i zic lui fiica-mea:
- Uite o suta de mii. Persoana pe care o s-o vezi zambind sau razand oprim masina si-i dai banii astia.

Am inceput cautarea pentru ca timp aveam berechet. Abia ne prelingem bara langa bara spre mult ravnitul centru. Rezultatul? Abia langa hotel Dorobanti (fostul Dorobanti) am vazut o mama cu un copil in carut. Copilul zambea la cer. Diana s-a uitat la mine, eu la ea... si am oftat. Ce putea face un sugar cu o bancnota de o suta de mii?

Dorule, e trist. E trist ca ce n-a reusit nea Nicu atata vreme au reusit actualii in cativa ani...
st

Tocmai credeam ca citesc un text SF cand m-ai trezit atat de brutal din visele frumoase ale firmei cu salariati atat de corecti si intelegatori, cu sefi delicati si onesti.
Bine ca e doar 10% din salariu si nu mai mult. Si nici pe mai multe luni.
La recitire,
st

Ia uite ce mai fragment. Chiar de l-ai prezentat atat de scrbos pe domnul Murcila, mi-ar place sa-ti cunosc tot textul. Poate il postezi asa, pe capitole.

Scrii foarte fluent, foarte usor. Imi place.

Spor la treaba!
st

Nu numai ca vin, dar mai si filmez. Am primit o propunere interesanta de la Antena si, asa cum am vorbit si cu Dan, va fi in sala cineva trimis special sa va vizioneze life.
Numai bine,
st

Virgile, dupa o pauza atat de lunga m-am ratacit un pic pe drum. Sper sa ma regasesc repejor. Multam de vizita.
st

Multam Nancy de vizita. Tocmai jeleam vremurile cand aveam mai multi musafiri. Ce sa-i faci, ochii care nu se vad se uita... la altii :)

La recitire si sper sa vii joi si duminica,
st

Pentru munca si devotamentul vostru, pentru tenacitatea de care dati mereu dovada, pentru efortul deosebit... (pe langa facultate, serviciu, etc va intalniti si repetati - repetati - repetati...)
Va felicit!
sorin teodoriu

De la bun inceput te anunt ca sunt atehnic. Totusi o sa pun o intrebare excentrica: la masinile de cusut, nu cumva acele se termina intr-un hexagon care intra intr-un lacas la masina? No, ma gandesc sa nu fie si un alt sistem pentru ata. Ma rog. Te descurci tu pana la urma.
Spor

Stilul asta al tau, Dorule, ma ameteste. Proza e o imbinare a realitatii cu visul (si iar o sa ma contrazici). Uneori ma pierzi..., ma intorc la randul X si recitesc. E un stil pe care ti-l conturezi/dezvolti de la un text la altul. Ai dat putina usurinta in citirea lui prin dialoguri. Ma repet, e bine ca le folosesti. Mai mult, folosesti tehnica aceea de care ti-am spus, renuntarea la proptele. Imi place. N-o sa-ti spun despre continut - e bine. O singura sugestie pe care o s-o dau prin exemplificare:

- Dorule, ce s-a întâmplat atunci, pe deal?
- Irina, din punct de vedere a ceea ce crezi tu, nici eu nu știu mai multe. Din punct de vedere uman ea...

Simti? Daca sunt doar doua personaje si unul il striga pe celalalt pe nume, cel strigat niciodata n-o sa raspunda cu numele celuilalt.
st

Autoarea ma uimeste cu aceste raduri. Dorul de libertate, de fuga, dealurile verzi si muntii stancosi cu genuni in caderi multiple, cu norii zburand veseli deasupra...

Dorinta se materializeaza in vis, se aprofundeaza pana la contopire ca dupa imaginea creeata pentru a ne readuce la o intamplare din viata \'ei\'.

Cumpar inima! Schimb inima! Boala te duce la marginea existentei - doar un fir subtire de lumina te mai tine in viata. Si atunci incepe lupta cea mare! Dorinta de-a mai trai macar o zi, macar o noapte. Senzatia ca viata, asa mizerabila cum e, nu trebuie parasita pana nu mai vedem o data campul, dealurile, muntii, padurile, izvoarele... Pamantul asta drag.

În afară de a mă folosi de cuvinte și desene eu nu pot face nimic. Oare glasul meu se va face auzit? Poate că da, poate că nu. Se va vedea în urma mea.

Am ramas pe ganduri la aceste randuri. Si totusi... Si totusi noi suntem norocosii care lasa ceva in urma. Copii? Copii se duc la viata lor si e normal sa fie asa. Casele? Se vor prabusi odata. Banii? Nu se pun! Si atunci raman aceste foi care se vor ingalbeni rand pe rand.

Sunt ale stra-stra-bunicii! Sau Stra-stra-stra-bunicului! Si atunci raspunsul e DA! Glasul se va auzi peste ani.
st

Comentariu repostat

Pe cand umblam pe vaporasul rotund m-am intalnit cu Nicu - se spala pe dinti. Era pe vaporas cu nevasta lui Golea si cu melcii din Dunarea cea frumos curgatoare. Am desfacut o sticla de sampon si-am zis:
- Moo! Hai sa ne facem manga! Sa vedem vaporasul asta o barca roz cu pupile mari si cicatrici marunte. Hai sa bem pana-l putem compara c-o blonda fara cosuri, fara sirene urlatoare si fara trapez pe spate.
- Eu nu pot sa beau, zice Nicu. Iau amplecilina ca nu pot sa fac copii. M-o pus nevasta la cura!
- Atunci bea niste bere fara alcool. E sansa vietii tale! Gandeste-te putin: cand o sa mai ai ocazia sa vezi un vaporas barcuta fara panza de paianjen.
- Daca e fara panza... Atunci sa ne pilim!
- Pentru vaporasul nud!
- Pentru strecuratoare!
- Pentru Nil!

Si-am incalecat pe-o sa si v-am comentat asa!

Maria, azi ai facut un adevarat tur de forta. Nu te-ai plictisit cu acelasi stil. Ma simt flatat de semnele tale si de faptul ca, dupa o pauza atat de mare, inca sunt citit. Neaparat trebuie sa reincep textele, comentariile, intalnirile de la Eliad si toata activitatea ce presupune Agonia.

Multumesc de vizita.

Multumesc pentru lamuriri. O sa incerc sa trecem pe la pub. Cu stima.
st