am inchis microfonul si am plans

Gestul vostru, de a ma chema pe scena, mi-a oferit sansa de a fi langa voi, actorii, in momentul finalului, atunci cand cortina se inchidea incet, cu pasi de melc, pentru a le oferi spectatorilor lumina ultimelor voastre raze.

Aplauzele se auzeau inca puternic, iar voi zambeati impacati, in sfarsit linistiti, vulcanul emotiilor se calmase dintr-o data intr-o placuta stare de moleseala, de bine. Zambeati si va plecati capetele in fata celor din sala, judecatorii vostri, cei care se ridicasera de pe scaune aplaudand in semn de multumire, fara obisnuita graba spre iesire. Ati reusit sa le smulgeti zambete, sa ii sustrageti, timp de aproape doua ore, de la grijile cotidiene.

Cortina s-a inchis complet, iar atunci energia acumulata si ascunsa cu greu in tinerii actori a rabufnit. Au sarit in sus de bucurie, intr-o fericire nebuna, strigau si isi strangeau mainile veseli, victoriosi - o victorie obtinuta cu greu, cu multe sacrificii, cu multe nopti de repetitii si zile de invatatura laolalta.

Doar tu, Bogdan si tu, Dane. Doar la voi oboseala a inflorit imediat pe fetele incantate de succes. Munca de coordonare a scenaristului, regizorului, artistului fusese teribila. Patruzeci de actori jucasera in seara de duminica!

Ei, actorii au disparut apoi spre cabine, altii deja ieseau unindu-se cu spectatorii. Scena devenea tot mai pustie, din sala se auzeau tot mai rar voci si rasete. Usile se inchideau cu pocnete seci, ultimele miscari pluteau in atmosfera inca efervescenta. Apoi linistea s-a lasat definitiv. O umbra parea ca cerceteaza mai departe culisele, o umbra care, in cele din urma, a iesit din spatele cortinei si s-a asezat oftand. Din cand in cand mai huruie o masina pe bulevard… Lacrimile au venit de la sine, lacrimi de fericire ce se prelingeau usor pe fata fara zambet, isi cautau drumul spre linistea podelei, pentru a se usca mai tarziu langa alte lacrimi…

Cand un actor plange e sarbatoare! Fata zambitoare, haioasa, furioasa din fiecare rol isi dezbraca acum zecile de masti. Ramanea omul, care la fel ca si spectatorul are grijile lui, datorii, tristeti, bucurii, dezamagiri…

Pentru omul din spatele actorului-artist Bogdan Gagu, pentru omul din spatele regizorului Dan Simion, pentru voi, actorii ce le-ati dat viata lui Bucurel, tanti Flori, Costel, Mirel, Corina, Seful, Sotia, Dumitra, Georgel, Sergentu’… nebunii scornite din plictiseala mea, pentru programul de varietati pe care l-ati reusit duminica, pentru pianistul de exceptie (si aici nu ma refer la Bogdan!), pentru chitarist, pentru dansatori si cantareti, pentru voi imi scot sapca de fost vanator de prepelite si ma inclin pana la pamant. Sa ne traiti dragi actori. Avem nevoie de voi!

Cu stima,
Sorin Teodoriu