Sorin Stoica

Nu pot să îmi ucid uriașul dor de tine Și nici în mine să mă-nchid nu pot, Pentru că, vezi, acolo adânc, în mine, Ești tu, mai șchioapă în iubire ca un ciot. Mi te-ai lipit în amintire ca un

Nu mă certa, iubito, că din mine Curg râuri roșii ce nu se opresc, Sunt curgeri ce arată că mi-e bine, Sângerez ca să simt că trăiesc. Nu te mira că mă vezi deseori Cum mă culc gânditor pe

Eu sunt un om făcut din ploaie, Cu picuri gri în loc de sânge Și-n loc de suflet cu noroaie Căzute dintr-un ochi ce plânge. Stau deseori și ud natura Cu ape fără de zăgaz Când inima îmi dă

Când noaptea-n mic dejun îmi moare, Un nor mi se îmbată în cafea, Îi dau căldura pielii tale Și-n loc de zahăr pun o stea. Îmi pun la fiert vreo două doruri, Unul de sânii tăi candizi Iar

Mâinile mele Îți stau ca o salbă Culeasă din stele Pe pielea-ți prea albă. Mâinile-acestea Își deapănă zilnic Din mine povestea În firul tău fizic. Mâinile-aprinse De focul din

E vorba aici despre un cuc și-o cucă, El un pletos soios cu blugi căzuți, Ea o libidinoasă și urâtă matracucă, Și chiar și-așa, îndrăgostiți pierduți. Se cunoscură lângă turnul vechi, Ãla cu

Am o nenorocită de fantomă-n casă, O entitate rea și putrezită Ce să trăiesc în pace nu mă lasă Cu-al meu cățel și cu a mea iubită. E o fantomă plină de neprevăzut Și nu mă ia deloc

Te vei simți un curcubeu, Acolo sus, pe cerul meu În ziua-n care ploaia ta Adânc în mine va turna. Vei crede că ești o albină Peste-ale mele flori regină, În primăvara asta-n care Îți sunt

O inimă ce bate cât trei, Doi ochi de iubire pătați, Zece degete pe umerii mei Și-o mie de sori minunați. O mie de chinuri nebune Pe sute de obraji uscați, Treizeci de săruturi cu spume Și

Un clovn posac se duce la serviciu Și-și vede-n luciul bălții fața hâdă, Îl doare-ngrozitorul său supliciu De-a face o grămadă de copii să râdă. E un clovn trist ce n-are chef de glume De când

De ce să beau cafea De dimineață Când pot s-o beau pe ea O-ntreagă viață? De ce să mai citesc Iubiri din carte Când pot să o iubesc Până la moarte? De ce să întâlnesc Făpturi

O pală de vânt Ce-n minte mi-aduce Mereu al tău gând Și gura ta dulce. Un soare de-april, O mână micuță, Un glas ca un tril De-al tău, vrăbiuță. E iar primăvară, Cu tine-nfloresc Și-ți

Sunt mai arzând ca niciodată, Cu gândurile toate către tine Tot așteptând s-aud odată O veste care nu mai vine. Aș vrea s-aud că ești a mea, Că gândul tău e doar la mine, Aș vrea să-mi spună

Patru sute de gânduri Scrise dur pe hârtie, Patru sute de rânduri Ce-mi sunt dragi numai mie. De patru sute de zile Tot aștept să îmi vii, Patru sute de kile Þi-am tot scris poezii. Patru

Mai știi, iubito, cum eram Până să ne-ntâlnim? Trăiam murind și ne mințeam Că suntem vii și că iubim. Eu mă gândeam că nu exiști Iar tu nu m-așteptai, Păream normali dar eram triști Și

M-ai învățat să-ți beau Din mâna stângă, Din inimă să-ți iau Să îmi ajungă. Mi-ai dat să-ți gust destinul Și mi-a plăcut, Din el îmi fac azi plinul Iubind pierdut. Și ți-am mâncat și

Mâna ta mică-mi urcă pe spinare, O alta-mi zburdă veselă pe piept În timp ce-ți stau hipnotizat între picioare Și-ți beau cu lăcomie ochiul drept. Îmi stai lascivă ca o buburuză Și mă răsfeți

Sunt infinit în fiecare dimineață Când îți sunt martor la trezire iar, Mă simt etern că am primit în viață Cel mai frumos și mai de-a pururi dar. Tu ești cadoul meu cu suflet Pe care-l tot

Eu zbor, tu zbori, noi zburăm, Prefăcuți în păsări de pradă, Prea ocupați să conjugăm Un verb și nu un gând ce stă să ardă. E-un gând de foc împerecheat cu dorul Spre care aripi mari ne

E vânt acolo sus Și e albastru, De lume bine s-a ascuns Un cer măiastru. Se varsă către asfințit Prea obosit tot cerul Și lasă iarăși neghicit Întregii lumi misterul. De ce se tot

Cinci mii de nori și-un soare blând Îmi însoțesc tristețea, Îi pun pe toți frumos pe rând Să-și strige frumusețea. De-aici,de sus,din cerul gri I-aș plânge cu găleata De ăsta avion n-ar