Poezie

Fabula cu cuca

Cuci anormali

2 min lectură·27 mai 2013

Mediu

A fost odată o frumoasă cucă

Îndrăgostită iremediabil de un cuc,

Ea, o făptură după care toți se-aruncă,

El, un poet sărac și cam năuc.

Îl tot vedea rătăcitor prin urbe,

Mereu înfometat și poticnit la mers,

Oprindu-se din loc în loc s-adune

Cu pixul pe hârtie câte-un vers.

Frumoasa cucă n-avea ochi să vadă

Nici un alt cuc, decât al ei poet,

Deși o mie de alți cuci stăteau să-i cadă

În brațe, care mai de care mai deștept.

La cuca cea frumoasă ca o floare

Și cuci bogați visau, bătrâni și tineri,

Pe care tatăl cucii, cucul mare,

I-ar fi dorit nespus să-i fie gineri.

Și cum iubirea o cam chinuia pe cucă

De cucul ce habar n-avea de ea,

Cucul cel mare hotărî s-o ducă

Într-un spital de boli mintale ca să stea.

Degeaba repeta cuca frumoasă

Că dragostea e bună orice-ar fi,

Foarte curând și pe nepusă masă

Într-un ospiciu pentru cuci se pomeni.

Deși toți doctorii îi reproșară

Că prea puțin pe tată îl iubea,

Îi diagnosticară o boală deloc rară:

Cuca nu se iubea deloc pe ea.

Morala este clară, dragi femine,

Puteți intra ușor la balamuc

Dacă în loc de dragostea de sine

Aveți prea multă dragoste de cuc.

001.615

Sorin Stoica. “Fabula cu cuca.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14030280/fabula-cu-cuca

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.