Caietul dictando din Cișmigiu

*Îmi amintesc că îmi făceam gaură în șosete ca să fiu ca Huckleberry Finn și eram doar zece minute, până ce mama voia să fie ca Mihai Viteazul și mă bătea ca la Călugăreni. *Îmi amintesc că dormeam ghemotoc, ascuns într-o șubă militară, într-un ARO, iar tata i-a declarat milițianului care arăta scrutător spre șubă că are acolo treizeci de kile de varză. *Îmi amintesc că intram pe la zece ani în Argeșul învolburat de unul singur, în întuneric, cu gând să mor și îmi plăcea atât de mult senzația că veneam s-o retrăiesc seară de seară. *Îmi amintesc că organizam campionate mondiale de fotbal pe caiet, cu minute, scoruri și golgheteri, la lumânare, în serile geroase, și când făceam ca în finală România să învingă Brazilia cu 5-0 mă simțeam Dumnezeu, atunci ieșeam în balcon să redau lumina cartierului cu un gest papal, chestie care funcționa de fiecare dată pentru că știam ora la care zgârcenia regimului pleca. *Îmi amintesc ideile teroriste ce-mi treceau prin cap urmărind telejurnalele și planurile minuțioase la care lucram pe acoperișul blocului, întotdeauna cu cea mai frumoasă vecină uimită lângă mine. *Îmi amintesc toate verile. *Îmi amintesc toate iernile. *Îmi amintesc toate rudele. *Îmi amintesc toți necunoscuții la care m-am uitat mai mult de trei secunde. Ce nu-mi amintesc cu niciun chip e dacă sunt amintiri reale ori doar imaginate pe caietul dictando pe care l-am găsit în Cișmigiu și l-am umplut în cele două ore în care te-am așteptat în van.