În povești, arhitecții își răsfață clienții

Ne-am mutat aici să ne odihnim. E tot ce dorisem vreodată. După ce am locuit mai bine de patruzeci de ani în intersecția din centru, torturați de claxoane și frâne, tobe sparte și trăncănit de tramvai, în sfârșit am scăpat. Suntem fericiți. Noul nostru cămin, deși e mult mai mic și întunecat decât cel din care am plecat, este plin de o pace absolută, și asta nu doar datorită parcului care îl înconjoară, cât și vecinilor deosebit de liniștiți. Singurele zgomote vin din două în două sfârșituri de săptămână, și deloc deranjante: se aud spectatorii de pe arena "Nicolae Dobrin" celebrând golurile. Unicul lucru cu care nici acum, când vă vorbesc, nu suntem comozi este placa de beton masiv de deasupra capetelor noastre, cu toate că știm că ea se integrează minunat în cavoul de marmură ridicat gratis chiar de imbecilul de arhitect care a dat cu mașina peste noi, soții Ghinioneanu.