Poezie
Anotimpul minciunilor
1 min lectură·
Mediu
S-a făcut primăvară, iar ne surprinde știrea,
Tot optimismul lumii iese să dea iar greș,
Se naște-n oameni gândul că-i gratis fericirea
Și tot ce e oribil se-ascunde brusc sub preș.
Se uită catastrofe, se-nchid porți către Iad,
Urâtu-i tras cu forța pe false linii moarte,
Soldații din războaie pe fronturi nu mai cad,
Se duc în biblioteci să-și dea pușca pe-o carte.
Nevestele bătute se-ndrăgostesc din nou
De-aceleași bestii crunte care le bat mereu,
La știri e ridicat dezastrul la rangul de erou,
Poporul crede-n presă, ateii-n Dumnezeu.
Brusc, asceții se îmbată cu flori înmiresmate,
Culoarea primăverii înșală lumea toată,
Nu se mai văd prin parcuri fete nemăritate
Și nici sinucigași pe blocuri nu se-arată.
Săracii din orașe mănâncă flori prin parcuri,
Orfanii și-au găsit cocori să-i ia acasă,
Nebunii din ospicii s-au cocoțat pe garduri
Să-ntrebe iar pădurea de ce e tot mai deasă.
Proștii se cred deștepți, urâții sunt frumoși,
La deținuți coboară speranța să-i dezlege,
Toți oamenii par buni, din Rai abia întorși,
A venit primăvara și iar minciuna-i rege!
061.053
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sorin Stoica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 174
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Stoica. “Anotimpul minciunilor .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14178429/anotimpul-minciunilorComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mai de vreme sau mai târziu ajungem în închisoarea propriilor amintiri...
Poeții sunt pușcăriașii de poimâine dacă mâine nu sunt omorâți...
Dacă or să ajungă pușcăriasii politicieni!?
O să fie linșați?
Poeții sunt pușcăriașii de poimâine dacă mâine nu sunt omorâți...
Dacă or să ajungă pușcăriasii politicieni!?
O să fie linșați?
0
0
Mulțumesc, Emilian. Nu eram sigur, după inițiale, că tu ești, deși stilul ți l-am recunoscut.
0
să văd că încă se mai scrie în metru clasic,
fără a pricinui daune conţinutului,
un poem pe placul inimii mele...
fără a pricinui daune conţinutului,
un poem pe placul inimii mele...
0
Mulțumesc, Ștefan! Eu am o "hibă", nu văd poezia altfel decât în metru clasic. De la clasicii noștri mi se trage și nici nu vreau să mă sustrag.
0

Poeții sunt pușcăriașii de poimâine dacă mâine nu sunt omorâți...
Dacă or să ajungă politicieni!?