Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Alexandra

Zuza pământului meu

1 min lectură·
Mediu
Mi-ar plăcea să-ți povestesc cum a început totul, cu pozele alea pe care le priveam ca și cum nu mai văzusem niciodată mâini așa frumoase, ochi așa triști și picioare așa nepotolite, mi-ar plăcea să-ți explic de ce mă uitam iar și iar peste ele în loc să mă uit la răsărituri, frunze căzând sau mutra mea intrigată în oglindă, mi-ar plăcea să te iau cu mine înapoi în timp, să vezi ce liniște ai adus în mijlocul celei mai mari și mai urâte furtuni din viața mea, mi-ar plăcea să-ți mulțumesc pentru că dintre toți căpiații, ciudații, ascunșii și însingurații acestei lumi ai decis că eu sunt cel mai frumos pentru tine, mi-ar plăcea toate astea și o mie de alte nimicuri să fac de fiecare dată când te aștept pe câte o bancă, în câte un aeroport sau într-un viitor comun dar nu vreau să pierd timpul, l-am pierdut destul fără tine, așa că hai acum să te iubesc, că dă viața peste mine și n-am să știu să-i arăt că tu ești cea mai frumoasă, mai bună și mai nu-știu-cum fată din toată fabrica de fete a pământului.
012760
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
191
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Stoica. “Alexandra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/jurnal/14077912/alexandra

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
În căutarea timpului pierdut, înghesui în viață plăcerile pe care le aduni și înmagazinezi într-un loc tainic, special, știut doar de tine, iar când viața dă peste tine, îți provoacă traume, îți protejezi ființa cu frumusețea obținută sintetic de la fabrica de fete a pământului.
Cel mai frumos, cea mai frumoasă, nu pot exista în unicitate, ci într-o categorie estetică umană, cuprinzând diversitatea.
0