sorin golea

te-ntreabă sărăcia despre ținutul tristeții, doamne. rupe ultimele poame; aruncă ceva. tramvaiul tocmai a trecut. nu vezi? săracii nu răcesc. nu auzi un strănut. te-ntreabă de

durerea se filtrează: devine o pădure - iubită peste drumul prăfuit de mama pădurii. așa cum te-am iubit eu pe tine; ca mâine nu se mai știe de câte

dumnezeu - rotunjire. foarte greu, precum îți strig din propria-mi greșeală: marea tethis s-a retras. nu e nici o picătură de apă în peri, în podoaba capilară. doar sarea,

se albăstriseră cerșetorii pe calea victoriei, mult frig pe sub curve cum de foame zodiile se preling desigur, de băutură nici nu cedează nici nu înving, e noapte - sufletele

limpezime. în toamnă, bătrânețe dulce, când ai putea să-l vezi pe dumnezeu.

greața e în afara mea, - undeva între piele și munte... ce vedenie! rânjirea apropiindu-se doamne ce drag! - din născare...

rapiditatea alergării - o substanță a privirii metalizată. dobre mutându-se într-un loc etajat - surpriză. atingerea dureroasă a gândului duios. peste pielea încreierată. rapiditatea

* ce trudă-i în toate. ce straniu se desprinde pielea lucrurilor de gol, de nimic! * ce este noaptea? dacă nu o cădere de ape tăcute... nu, grețoasă e

poezia de dimineață iubito, tristă mirare pe unde am umblat nu am văzut nici un mexican - i-am strigat și nu mi-au răspuns, ierburile erau prea înalte, ce era să fac?

eu ce substanță să-i cer lui dumnezeu? doar zidurile, frate? tu eşti bine? eu sunt bolnav, în parte de lucrul galben, care vine. bune ziduri dimineața! uluitor; pe cine să

cunoaşterea perfectă, albastră. o stea. zeul stătea la masă - mânca! copacul fusese poluat, nu mai avea frunze, nu se vedea... carne - 5+7. golea.

alergarea bună: mișcarea, ca și tristețea, devin necălătoare.

cum se poate iubi un oraș? cărămiziu. de unde vin drumurile lui? din munte, evident, din locuri supraetajate. pămînt albastru pe spatele chinului ceva împotrivire,

pe când vorbele se înclinau către obiecte - mers de felină. pândit - eu din tine împușcat prin lenjeria fină. doamne! iubirile agățate de-un cui, - de-un clipocit de

nu. roșu nedureros - hărțuim fiara închipuirii; duioșia e o piele desprinsă din câmpiile verii. nu avem tați de aventură, doar tăcerea - bine că murim.

greşeala. cumva dureros, m-a altoit pe tulpina magnoliei - jupuit, într-un amurg zdrențuros; zid mânjit de creierul nebuniei... doi copaci înfloresc pe enei, mai jos, în cartea de la

atâta iubire mută încât plesniseră cârceii viței de vie. ploua.

alergarea lichidă. iubirea tocmai îmi zâmbea - iarba era a altcuiva nu înverzea, nu-ngălbenea și anotimpul se oprea împotmolit în mal abrupt; cărarea traversa prin apă; se vedea. din

țara este locul unde fratele meu mă va omorî întotdeauna.

dureroasele unde-ale încordării le-am lăsat pe dig; viril - răzvratire cântată în marginea mării pentru al fricii luminiscent copil. cavalerii tăriei tăiau mijlocul serii spre tărâmul

între ding şi dong cade o frunză înnebunitor de galbenă.

carne. buturugă caldă căzând securea au rămas câteva firimituri - hai să vedem prânzul; căci seara este grețoasă - ochiul sticlos nemuritor.

linişte, ireală ca o nebunie, acesta-i tărâmul morții? pe cine să chemi în ajutor, să te aperi, cădere dulce vinete ierburi parcuri straniu

către ce să alerg? mai sunt străzi - mai e vreun petic de lucire: doamne ajută! acele cuvinte care bat clopotele - limba de bronz. cerul e limpede - privire