(octombrie…)
toamnă. petrecere. chef. politicieni de rangul doi (dar foarte influenți), jurnaliști, băutură, veselie. la un moment dat, un ziarist al vremii mă apelează: „poetule!”… un politician, foarte
imnuri tracice – sfârșitul lumii
(creierul. se întâmplase ceva cu el, în mod straniu copilul nu se mai putea ține bine pe picioare, nu putea mânca nimic, nici măcar struguri. a fost internat, i s-a colectat lichid cefalo-rahidian -
imnuri tracice - bogăţia şi sărăcia nu vor fi niciodată suficient de mari
spre deosebire de dreptate – care, deşi de sorginte spirituală, greu cuantificabilă, este totuşi invariabilă, adică e una pentru toţi -, sărăcia, o chestie legată strâns de materie, ceva ce ar trebui
imnuri tracice – fiinţa supremă
în anul 2020 ziua mondială a filosofiei a fost aniversată cu un îndemn la adresa întregii omeniri: „în această zi, unesco te invită să experimentezi mirarea filosofică cu privire la lumea
imnuri tracice - unitatea
unitatea este mai mult decât suma elementelor componente, deci o piatră este mai mult decât suma atomilor din care este făcută. eu nu-ţi pot sparge capul cu un miliard de atomi de siliciu, dar cu o
imnuri tracice – dacă ei au dreptate?
de la înaintaşii din partea tatălui am primit câteva hectare de pământ, o biblie şi un pistol. mă uit prin ţeava pistolului şi văd epoca paleolitică dezvoltându-se către mezolitic şi culminând cu
imnuri tracice – scopul suprem
existența este scop în sine. scopul suprem! orice entitate vrea să rămână, inerțial, ceea ce este, aşa cum este. dar cum în univers sunt două principii, cel al atracţiei şi cel al disoluţiei, ar
Miorița – o hermeneutică ontologică
balada miorița. are peste 2.000 de variante, din albania în ucraina și din maramureș la salonic - în spațiul locuit cândva de traci. texte străvechi… întrebare modernă: de ce se lasă omorât ciobanul
Vești din lumea cealaltă
* alunecare. ea însăși către ea însăși, sistem funicular, dimineața. cu mulți ani înainte – plantă ecuatorială; * nefericirea este frica de tine însuți. mormintele sunt
Institutia iertarii
* amintirile sunt cele mai importante forme ale existenței; ființa supremă este cea a amintirilor și aprindem câte o lumânare pentru fiecare parte a corpului ei multicolor; pentru degetele sângerii
sf. anton
să vorbim despre eficiența nebuniei: tu - eu. părinții părinților noștrii au avut, solar, un profet tăcut; de aceea cuvintele noastre sunt albe, electrocutate, tălmăcite în
Scopul Universului este o mașină de creat zei
Lumea în care trăim este așa: regiunile bogate au atins nivelul respectiv de dezvoltare pe seama celor mai sărace (A.G. Frank), iar subdezvoltarea nu este o formă simplă de întârziere istorică, ci un
O întâmplare cu prieten
nu. beam bere la o terasă – pe-un trotuar în înmuiere. brusc, dumnezeu: ”uita-te-n jur, ce vezi?” lume multă, printre chelneri amărui - ”doamne, văd oameni”. ”destulă durere, toți vor
Unu întors pe dos
(1. Săracii se înmulțesc mai repede: ei dau mai multe suflete pentru Rai. 2. Dacă există o competiție între Rai și Iad pentru sufletele oamenilor, înseamnă că acestea sunt în număr limitat. Altfel
Scrisoare conducătorilor lumii
dragii mei, sunt atâtea lucruri frumoase în apropierea noastră încât o strălucitoare dulceață de iad ne cuprinde: plimbare nocturnă în marginea râului – cu mâinile ridicate.
Etica
adevărul nu are tată și mamă în limba română. are doar zâmbet. melancolia fiind aceeași - eu, altul. un pic mai bătrân.
Călătorie
(gara din zimnicea. străluminată sărăcie: există doar două legi, cea a atracției și cea a disoluției universale. mai departe: nimic din ceea ce există nu este necesar în genere, dar orice existență
"Drum fara pulbere..."
Inceputul mileniului III. Vara. Plecare din Bucuresti, destinatia Sulina. Pentru a ajunge la punctul terminus trebuie sa treci mai Intai prin Tulcea. Exista un singur tren catre Tulcea, care pleca
111
... şopteau ceva îngrozitor... râu sângeriu - istovitor, sub soc; pe-un mal răzbunător - (gonit în lemn, uitat de zbor...) cetate ascuțită, - de cocor - plutirea? trăgeam prin seară,
