Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Unu întors pe dos

1 min lectură·
Mediu
(1. Săracii se înmulțesc mai repede: ei dau mai multe suflete pentru Rai. 2. Dacă există o competiție între Rai și Iad pentru sufletele oamenilor, înseamnă că acestea sunt în număr limitat. Altfel nu se poate explica Instituția Iertării. 3. De asemenea, dacă cele două principii care își dispută sufletele sunt nepieritoare, înseamnă că și sufletele sunt nepieritoare, căci ceea ce este etern, adică principiul, nu-și poate dori ceea ce este perisabil, adică ceea ce este de altă natură. 4. Iar dacă Binele și Răul își pot disputa aceeași substanță, sufletul omului, înseamnă că cele două principii nu sunt totalmente diferite. 5. - "Unu" este simbolul Neființei, este nimicul total, însingurarea absolută. Ființa este unitatea multiplului, adică "Unu" întors pe dos, sau cealaltă față a lui "Unu"; cele două principii sunt, de fapt, frați gemelari, - cuprinși de un al treilea...)
002.641
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
141
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

sorin golea. “Unu întors pe dos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-golea/jurnal/14051472/unu-intors-pe-dos

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.