Jurnal
imnuri tracice – fiinţa supremă
1 min lectură·
Mediu
în anul 2020 ziua mondială a filosofiei a fost aniversată cu un îndemn la adresa întregii omeniri: „în această zi, unesco te invită să experimentezi mirarea filosofică cu privire la lumea înconjurătoare și să demaști dogme și pejudecăți; pe scurt, să descoperi universalitatea condiției umane”.
seminarul (webinar) a avut titlul: „teamă, încredere, risc”.
…în timpuri mai vechi, filosofia nu avea teamă, nu avea risc și demascări. era simplă și logică.
exemplu: universul este supus cauzalității. o cauză naște un efect. dar, privit în amănunt, efectul este finalitatea cauzei. ca atare, universul este supus finalităţii.
mai departe: universul, supus finalităţii, are cu necesitate o cauză primă și un efect final. cauza primă este divinitatea, iar efectul final este fiinţa supremă.
în anul 1988, în revista secolul 20 (redactorul responsabil pentru acel număr al publicației a fost ștefan augustin doinaș), apărea o idee medievală citată într-un text al lui constantin noica: „fiinţa ultimă nu este divinul, ci iubirea divinului”.
ce vremuri...
00950
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- sorin golea
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
sorin golea. “imnuri tracice – fiinţa supremă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-golea/jurnal/14165827/imnuri-tracice-fiinta-supremaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
