S-a înfiorat în Duhul Lui,
Și prea S-a tulburat,
Fiindcă Lazăr a murit
Isus plângea...
Iar cerul s-a întunecat.
Atunc Iudeii s-au mirat
Cât L-a iubit pe acest om!
Cel mai curat
Iartă-ne, căci n-am știut
Că ochii-nchiși mai bine văd.
Și doar tăcerea ne vorbește
Atâta timp cât ascultăm.
Ne apropiem uneori de stejar
Să mai plângem,
și el ne ascultă.
Căutăm ceva în
Zbuciumată-i marea-n înserare,
Piramide-n lanț pe mal se-nșir,
Să oprească undele hoinare,
Ce lovesc spumoase-n temelii.
Cerul și cu marea sunt totuna,
Cufundate-n apa tulburată
În albastru
Pierdut în certuri infantile,
La monitor ca la icoană,
De să meditezi, copile?
Când timpul fuge-n goană.
De ce să vii, de să pleci,
Fără un scop anume?
Doar mâine poate fi
E seară.Pe cărarea lunii
Stau două lebede tăcute,
Se leagănă ușor pe unde
Departe de privirea lumii.
Înmărmurit de frumusețe,
Și timpul s-a oprit uimit
Adie lin un pui de vânt
Pe lac în
Vreau să-ți ating cu mâna fața
Ușor și gingaș s-o mângâi,
Iar tu să stai cu ochii-nchiși,
Ca un copil la sân, să fii.
Să admirăm în ceas de seară
Cum luna iese la plimbare,
Și din privirea ta
Ce triști sunt ochii tăi, iubite,
Ca cerul fără Dumnezeu,
Ca ziua-ntreagă făra soare
Sau un izvor secat de rău.
Ce mari sunt ochii tăi, iubite,
De văd in ei nemărginirea
Și ingeri fulguind
Cum poți privi în ochi orfani,
Strigînd: \"lepădătură\"?!
Numind pe mama lui cea dragă...
Maimuță, corcitură.
Cum poți o inimă murindă
S-o blestemi în vecie?
Strigînd la floarea
Aș vrea un strop de nemurire,
Ca să citesc ce n-am citit.
Aș vrea un pic de nemurire,
Să-l mai ascult pe un Zamfir.
Aș vrea un gram de nemurire,
Ca să-ți mai spun că te iubesc.
Aș vrea un
Suflet geamăn
Parcă-i mai albă fața ta,
Mai luminoasă intr-un fel,
Precum e nufărul de nea
Așa ești tu in visul meu.
Tăcut și tainic te descopăr
Mai plin de înger în
top 20
forum
biblioteci
librarii
Autentificare
Login
Password
Inregistreaza cont nou!
Nu te poti autentifica?
Voi sta pe umarul tau... Autor: artemida, (03/11/2009 - 18:27)
A
De atita perturbare ochii mei deja prea grei
Se ascund in alte ginduri mult mai triste pentru ei.
Universul sters, steril, mut si firav azi imi pare
Tu planezi prin alte spatii mult mai fine si
Și eu și tu...îmbătrânim,
Ca niște frunze-n toamnă.
Ce repede încărunțim,
O, Doamne, Sfinte Doamne!
Scurtă e viața din lume,
Ca o simplă clipire!
Frumoasă ca valul în spume,
Ca firul de ață,
Melodie pentru mama
O clipă oprește-te, mamă,
Ca ochii sa-ți pot săruta,
Să cad în genunchi și cu lacrimi
Să mângâi tăcut mâna ta.
Madonă a lui Rafaello
În brațe cu pruncul duios
Nu
Viața nu-i fantomă-n mare
Și nici fulg de păpădie!
Care zboară dus de vanturi
Prin feerica câmpie.
Un destin, e chiar chemarea
Tatălui sublim din ceruri,
Creatorului ce este
Nimb iubirii
Nostalgica durere din gânduri se ivește,
Sunt tristă și străină, iar mama putrezește.
Amară, atât de-amară, o lacrimă fierbinte
Din ochi încet coboară pe-al tatălui mormânt.
Și soarele din ceruri
Când anii se desprind din șir,
Ca toamna frunzele din pomi,
Ca mirosul de trandafir,
De bate vântu-ncet spre noi.
Când visuri lungi nu se-mplinesc
Și plouă-ncet peste cuvinte,
Încerci zădarnic
Alipește palma de mâna mea
Și tu, și el și ea.
Ațintește ochii spre stea
Și tu, și el și ea.
Primește în suflet doar alb,
Cristalic ca fulgul de nea.
Căci sufletele sunt aproape,
Ca niște
Calatorule spre nicaieri,
nu alerga
iubirea-ti sta intr-un ungher?
si ai uitat de ea.
Calatorule spre nicaieri,
nu cauta
ca totul reveni-va la haos,
ai uitat
de Turnul Babel
Dansezi un vals în gândul meu,
Oriunde nu privesc te simt.
Răpus mi-e sufletul mereu
De-un cântec sfânt și blând.
Eu din sublim te văd ieșind,
Intact și tainic ca un vers
Urmându-mi gândurile,
Neștiința
Pustie și străină
A fost, este și va fi
Sursa tuturor relelor umane
Întuneric.
Cuvintele
Duioase și vesele
Așteptînd se măresc și se nasc
Din semințele lor
Cea mai sfinta
tacerea
cea mai dulce
placerea
cea mai sublima
iubirea
cea mai usoara
cairea
cea mai amara
strainatatea
cea mai neclara
moartea
cea mai demna
dreptatea
cea mai
S