minciuna ca tatuaj

uneori mă gândesc cu fruntea ridată că oricât m-ai privi oricât m-ai atinge tu nu mă vezi tu nu mă ști toată îmi cunoști doar o felie de umbră doar sângele-mi ce umblă nestingherit prin tine și-o curbă "mânerul afroditei" cum îl denumeai și mă țineai ca de-o toartă mânerul dragostei, spuneai iubeam colțul gurii tale tremurând când mă doreai amar altfel inutil ca nisipul de pe tălpi sclipirea de animal din ochi, atunci știam că nu are rost să mai aleg fuga ...vei pleca tu într-un târziu ca un turist în extra-sezon mințindu-te ca și altă dată "ce bine a fost" asigurăndu-ți toți amicii "a fost perfect - rezon, o să mai trec..." dar sub lumina lămpii și aiurea sub bronzul pielii sub smalțul dinților iubiți perfect minciuna te mănâncă ca o carie nu simți ? îți moare sufletul fără nici o durere