Jurnale

Când te-ndrepți spre nicăieri și trecutul te ajunge din urmă, te bate prietenește pe umăr, tu mergi neobosit mai departe. Mersul în sine e scopul. Te-mpiedici, apoi te ridici. Întoarcerea-n timp

În lipsa zăpezii las foaia albă Și-aștept sufletul să ningă doar pentru el. Ținând Pământul în palmă Visând la depărtări pereții strâmți te-apasă. Colindătorii sunt la ușă, iar tu ești la

în fiecare casă se clădește o biserică din răbdarea, decența și sacrificiul cel puțin ale unuia dintre locatari. când trec pragul unei case mă închin: zeul casei s-ar putea să fie binevoitor și

voi alunga vrăbiile din mine și voi avea grijă ca pielea să-mi miroase frumos. voi fi recunoscătoare pentru toate câte exist... vrăbiile se lasă greu ademenite să se întoarcă între maci(nu mai

LUNI, primesc umbre în audiență MARÞI, închis pentru rezolvarea unor probleme personale MIERCURI, program de poezie și de subzistență JOI, vom vedea mai apoi .... PANSEU_ specie literară

Ca un pescar iscusit mă trezesc în fiecare dimineață și îmi verific plasele. Dar plasele mele sunt textele mele. Socotesc câți pești am prins, câți cititori le-au accesat și mă întreb câți

Spre deosebire de Cenușăreasa, Ann nu avea surori vitrege, doar verișoare primare. Tatăl nu a mai vrut-o pe mama sa (și nici aceasta pe el, de altfel) înainte ca fetița să vină pe lume. Pe fetiță

Pe un hol de spital un bătrân înalt cât toată istoria îmi strânge mâna cu nădejde, cu disperare, implorând: ,,scoate-mă de aici!\" Strângea o mână care parcă nu era a mea, ci a unui bărbat

Am privit un reportaj din Afganistan. Femei fără chip deserveau într-un salon de cosmetică. acidul le transformase monstruos înfățișarea, dar zâmbetul lor hidos pe dinafară impresionant și

Argumentezi cu însuflețire. ..................... Sunt absentă asemeni papei binecuvântând sub inspirația vreunui gând divin. E incredibil: cât de mult poate influența percepția asupra

mă trezesc în timp ce o idee mă plesnește exact în creștetul capului. meditez asupra ei câteva secunde și un gând se limpezește. e ca și cum Dumnezeu însuși ar arunca spre mine cu

de când democrația e în floare noi credem tot mai des că Dumnezeu e prietenul căruia îi pot spune ce mă doare, fără a asculta ce are de spus El ,la rândul meu.

experiența morții au trăit-o mulți oameni în viață. și eu. suflarea revine într-un corp lipsit de duh. ,,Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?\" și bucuria iubirii dispare. mortul viu umblă

Zorii se întrezăresc prin fereastră. Sara așteaptă cuminte la ușă. Mă urmează docilă spre lanț. Curtea de pământ e tapetată cu petale albe. Mușcatele stau la rând în fereastră. E rândul lor să

Cineva mă ținea de mână. Și, cu siguranță, îmi vorbea. Era cald plăcut. Lumina trandafirie de sub pleoape. Am privit. Fără să văd. Explozie. De bucurie, nu a mea. - Și-a revenit. - S-a

Întuneric greu. Adânc de nepătruns. Liniște și neclintire. Beznă. Nimicul, nu poatele pătrunde până la tine. Undeva, departe zărești ca niște umbre care se zbat: se agită poate dând semne

Îmi amintesc cum mă fixai cu privirea prin geamul unui autobuz tixit. trecând pe stradă, mi se părea că te zăresc. mă întorceam după tine, dar nu erai tu. te-am regăsit în privirea, în

Nimeni nu se întreabă dacă la început o fi fost oul sau cocoșul. Problema întâietății s-a pus mereu doar între ou și găină. Pentru a putea procreea, perpetuând astfel misterul vieții, femeia are

Nu am zburat niciodată. Când eram copil exersam zborul, dar nu ca al unei păsări. Mi se părea că sărind și rotindu-mă în același timp, ca un titirez, aș reuși să zbor. Asta era ideea mea

Dacă cerul e prea departe o să-mi pun pantofii cu cele mai înalte tocuri și (poate, cândva) o să îl ajung. Până atunci mă plimb printre oamenii mici, mici, mici (ca Gulliver printre

Am fost de părere, încă de la primele experiențe pe tărâmul lui Cupidon că iubirea împărtășită este cel mai sfânt mister la care participă omul în cursul vieții sale. Personală și concretă, trăirea

Las în urma mea semne. Dacă mă voi pierde în ceață, cine știe? Poate cineva mă va găsi. Nu e garantat biletul de întoarcere. Spre deosebire de Dante, există însă, o speranță, cei care

Prima opțiune a fost tăcerea. Cuvântul, mocnește în adâncuri răbufnind uneori, e o rană.

Îmi place să trăiesc doar ca să pot repeta celor care încă nu știu, că doi cu doi fac patru, ca și cum ar fi singurul lucru care într-adevăr contează. Să nu uit! Pe ordinea de zi am să