misiune imposibilă (aproape)

Pe un hol de spital un bătrân înalt cât toată istoria îmi strânge mâna cu nădejde, cu disperare, implorând: ,,scoate-mă de aici!\" Strângea o mână care parcă nu era a mea, ci a unui bărbat vânjos, îmi dădea un ordin, parcă nu în numele lui ci în al unui popor întreg de umbre. Era tatăl meu acela și nu mă rugase niciodată nimic (nici eu pe el, de altfel). Cu toate că momentul, solemn în felul lui, nu a durat decât o sclipire (poate mi s-a părut) o disperare, o neputință cumplite m-au cuprins. Bătrânul umil de lângă mine a revenit bolnavul neputincios iar eu, buna samariteană, ce încerca zadarnic să consoleze un orb.