Poezie
Pământul, ultima trezie
1 min lectură·
Mediu
Ninge negru pe orașe chircite și amare
Bolnavii din ele rânjesc scurși în izolare
Arme cresc din pământ, nu arbori sau flori,
Au petale și dinți care-omoară culori
Hălci din pământul nostru, piatră și glod
Aruncate lupilor, mâncători de sud și nord
Șuieră seceta în ochi de delfini murdari
Mările cad în cer și delirează-n marinari
Am stins luminile în cearcăn și atom
Apropie-mi Doamne, Luna, s-o dorm.
Un Soare să cânt. Cum să iubesc un Pământ?
Aici, nici Tu nu mai ești Cel veșnic și sfânt
Se sufocă iubirile, urlă orbii-n oase
Noi mai ucidem o frunză și râdem în case
Fumegă pământul, arde vița de vie -
Mor și bețiile, ce ultimă trezie
001.361
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Simion Cozmescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 115
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Simion Cozmescu. “Pământul, ultima trezie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14163989/pamantul-ultima-trezieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.