Înțeles

era vremea aceea îndoită

în jurul libelulei ce o pufăiai

cu molcom regret și cerul nu pleca

mulțumeai zeilor de repaus și plată deznădejde

ascultam sub același acoperiș aruncat în glumă de orașul

mizericordios liniștit de aparențele ductile

ploconeam un zeu și plecam pe vârfuri să nu deranjez

o pasăre îmi lungea lobul urechii

și așa ascultam triluri și văpăi din binocluri monoclurile de stewardese plictisite

hrănind platforme prin hublourile ceaslovurile de ceas adâncit în necaz și ofilire supremă

porumbeii citeau vremea și plecau cu știrile

era acea vreme rostuită între degete ca o țigară

desfăcătoare și atotalinătoare

liniștea crea amieze și sorți plictisitoare

lungeam timpanul până la cer și devenea lună sau ureche de înger

pufăiam

banal ca o autogară locomotivă uitată

pe sprânceana unui licean

cu ochii în zaruri defrișate

de aruncările goale verzi

limitate de orbitele unui înțeles

aleator și de sine mergător