Poezie

O singură secundă

2 min lectură·6 octombrie 2013

Mediu

mi-aduc aminte cum fulgera seninul dinspre cerul acelei iubiri

perfecte inutile soarele părea a fi un voyeurist cumsecade

columbofil de ocazie aruncând o mână de stele pentru combustia zilelor

mai dau o dată jos ortul de pe pleoapă și caut dragostea

sub amarul sâmburilor lipsiți de aripi de zborul roșu

consumat de gurile noastre lacome până mai ieri

oasele mele stau pe lista de așteptare pentru

un transplant în ființa ta

atomii zurlii visează o fuziune nucleară cu ai tăi

acum apăs pe pleoapele unui clavir de lumină

leagăn în diafan nedesfăcutele și neștiutele

sunt aer greu care apasă petalele mă respiri

sunt copacul de toamnă pe retina unei păsări scriind zboruri

cu penele înmuiate în tristețea serenă a seninului

sunt ceas neîntors cu pendulul continuînd să bată între coaste

adulmecat de o fiară cu aripi două universuri paralele

lipite cu clei și oase de balenă

între trădare și extaz există viziunea clipele trec grele ca niște continente în derivă

cu viteza sunetului a luminii plecate plictisite să fie lumină

păianjen încurcat în propria pânză

sufletele noastre trecând prin abluțiuni ulterioare oricărei iubiri

mări naufragiate care bat plajele eterne de la poalele Himalayei

căutând un singur ocean un singur trup

pentru un viitor de o singură secundă

001.277

Simion Cozmescu. “O singură secundă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14036628/o-singura-secunda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.