Poezie
restaurantul
2 min lectură·
Mediu
sunt pierdut în labirintul măduvei tuturor lucrurilor
și durerea nu poate înflori. pe străzile tomnatice
se aprind oricum ruguri dar cerșetori cu ochi
de diamant fură lumina să o ducă rudelor oarbe.
rugurile ard negru, căldura miroase a cioburi de întuneric .
un câine latră șchiop, pe lângă tarabe împânzite cu
narcoleptice și culori orbecăitoare. ridică piciorul și mici curcubee împroașcă
botinele precupeților.
cherchez la femme îmi spun
și gândul mi se umple de rut, neuronii migrează spre mâinile pe care le-am uitat ieri
o clipă prea mult pe talia necunoscutei din ecuația
serii dansante. restaurantul unde am fost, iată-l cum absoarbe
din fumul amiezii picurii de soare verde întins la maxim
între zorii curgând pe ecran ca niște amurguri lichefiate.
între tendințele tale suicidale vei găsi un loc și pentru mine?
m-ai întrebat cochetând, și mă vedeam fochist aruncând scoici
în focul cazanelor vaporului care ne va scufunda în traiul clasei de mijloc.
durerea absolută mi-a încolțit când te-am văzut plecând cu
cealaltă femeie. numai în umbra palmei tale visând mărgeanul picurat peste inima mea
pulsând ca o stalactită, doar acolo poate crește și înflori durerea într-un mac,
o gură roșie care va incanta cuvintele ce te vor găsi.
dar palma ta era ocupată cu mâna celeilalte femei de care abia după
ce ați ieșit pe ușa tristă și hipnotică
mi-am dat seama că eram îndrăgostit.
acum sunt pierdut în labirintul măduvei tuturor lucrurilor
și durerea nu poate înflori .
,
001.378
0