Poezie

Legendă

1 min lectură·17 mai 2013

Mediu

aripi să-mi fie trupul tău peste umeri

să-mi poarte uitarea din săniile albastre ale cerului

alungă-mi codrii ochilor cu o suflare

privirea-mi să se împiedece doar de tumuli și grinduri

minți și pentru mine când spui nu te iubesc

lovind furioasă cu bătăi de inimă în diguri

iar la ceasul când ielele se piaptănă printre crengi

ardem împreună în focuri pe comori

bătăi în pântece ale unor copii nenăscuți

desprindem bucăți din marmura timpului

punem copacilor flori și frunze și roade

toate cad și rănesc pământul cuminte

care așteaptă bandaje de la o iarnă uitucă

râd și zbor cu tine pe umeri

părul ți se desface în aurore

cu tălpile lovești nadirul

iar brațele întinse ating leneș zenitul

curând dispărem de pe radarele îngerilor

demoni perplecși ne caută cu înfrigurare

atenți să nu zdrăngănim gongul pământului

jucăria copilului nostru nenăscut

ne ascundem în sălașul sânzienelor și rusaliilor

eu înger decăzut care zbor din nou

cu tine pe umeri

demon al meu

001.290

Simion Cozmescu. “Legendă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14029757/legenda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.