Silviu Somesanu

dintre toţi morţii pe care-i ştiu tu nu eşti mort eşti prezent în gândurile oamenilor cu tot ce ai făcut pentru ei şi rămâne zidit durerile şi suferinţele pe care nu le mai ai noii le avem şi

Dincolo de mine cântecu lebedei ucis prea devreme cu amănunte de negoţ, în sufletul pietrei urmele păsătrii Phoenix cenuşa fiindu-i spulberată de vânt în istorii cu nisipul proaspăt al

gânduri suprapuse dau naștere la nedumeriri ce rod și macină pe interior cu o durere de cuțit învârtit în rană inima cât o lună plină aruncată-n cușcă trimite raze prin fante subțiri ele

Trece mai repede decât mine prin fiecare fantă se umflă precum laptele la fiert și se arde la mâini când i se lungesc prea mult. Dorește să stea în fruntea celorlalți misiți și ocolește

Am pierdut inocența și spontaneitatea galantă; m-a părăsit zbuciumul din gânduri, s-a stins clocotul din izvoarele lăuntrice, nu-mi mai pasc mânjii tinereții, câmpiile soarelui și nu mai

Lumini se plimbă pe cer, cei ce le urmăresc nu știu ce sunt avioane nu-s. Noaptea capătă o crustă de întrebări cu răspunsuri înnodate la capete, alte posibilități dacă există, nu pot fi

Cumințenia pământului privește în gol orizontul său interior, lumea-i haotică pierdută în dulcele plin al neștiinței de sine în care odihnește. Dezbrăcată de orice orgolii, cu genunchii și

ai plecat cu inima mea-n palme nu te-ai mai uitat înapoi cum o fac și păsările în fiecare toamnă dar nu este ultimul drum să-l plâng munții știu și visează-n tăcere la lumina rămasă deasupra de

Întotdeauna vinovat de inerție timpul mă lasă în urmă păgubaș, să mă recunosc în anotimpul iernii măsurând nopțile lungi și geroase cu sentimente calde de femeie repusă în dreptul iubirii

Ai înghițit sufletul înainte de a muri și ai rămas în stare latentă de așteptare, care ascultă tot, luptă și revine la viață. Ai sondat lumina de dincolo de moarte prin porțile deschise ale

O sirenă aruncată pe țărm de valuri uriașe nu se retrage-n mare odată cu ele privește nelămurită până o recuperează următoarele valuri. În mintea ei îndrăgostită de pământeni se produce

Într-o clipă de cumpănă m-am desprins din angoasele care mă țineau legat de iluzia stoică a forței de regenerare. Cuvintele se înlănțuiau în propoziții finale cu scopuri nedelimitate, palmele

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul, în fiecare primăvară îmi înflorește între dinți până când zilele cu soare își odihnesc amiezele la umbra răcoroasă a norilor. Nopțile se

nu ştiu ce să le spun toţi mă întreabă lucruri banale de care m-am desprins demult mjoritatea mă părăsesc fără reproşuri directe aproape de mine rămân cei care mă cunosc din trecut din

Eu te-am întâlnit din întâmplare înaltă subțire, fragedă ca o liană-n spirală pe trunchiul minții Cu ochii-n ochii mei tremurători. O îmblânzire de arome tulburătoare, o revărsare de lumini și

Nopțile se scufundă-n stele, satul se urcă deasupra de râu, pe cer e o mișcare abia percepută câțiva meteoriți cad peste ulmi la marginea pădurii dincolo de poiana soarelui unde fetele prinse-n

Număr pe degete posibilitățile existente, îmi socotesc zilele rămase, rațiunea devine o rană deschisă din care nu ies. Lumina nu are drumuri, mă pornesc oricum purtat de raze spre orizontul

Talpa sărută un ochi de noroi Ziua se ascunde prin stână, Visul amiezii stăruie-n noi Ca o ninsoare păgână. Curge lumina pe stânci de granit Iarba devine tot mai amară, Poate-i amurgul

În gânduri mi-au crescut aripi de păsări și păduri de salcâm înflorit cu zumzet de albine. Împătimit de iubirea târzie trec fără să gust mierea, chemarea la rampă nu mă lasă. Timpul

Cerul respiră prin bătaia unei aripi aude clinchetul stelelor înainte de zbor toarta de care se prinde pământul. Mâinile sunt pâinea și apele lumii mai lichide ca roua în alveolele florii și

Sunt un om care nu mimează nimic trăiesc preocuparea pentru ziua de mâine desprins din inimă, copiii mă așteaptă cu zâmbetul pe buze. Trec fără vârstă prin întâmplări, tu ești doar suportul

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă lumina din interior mă va înghiți, voi uita pe unde am fost și dacă am fost ori am lăsat la alții ce am avut, mă voi despărți cu totul de

Hai să dăm mâna cu toți să scăpăm țara de hoți, să-i ducem încet la groapă ei beau whisky și noi apă. De jucăm cu ei în horă ar fi înc-o batjocură, sunt dușmani și nu sunt frați la săracii