Silviu Somesanu

Cu firescul zâmbetului tău hilar, un iz de tandrețe obosită pus pe cele câteva cuvinte de întâmpinare îmi lasă impresia scurgerii prin vene a unui lapte în loc de sânge. Ca o noapte împăturită

Înfășurat în falduri cu maci brazdele pământului nu mă încap. Apasă pe suflet durerea, adieri de cântece împrospătează aerul. Ochiul îmi scaldă privirea în verde și închide clipa de plăcere în

Deseori bat desculţ la poarta gândurilor şi-mi răspund singur din cauza frigului, nu mă invită nimeni dar nici nu mă opreşte, intru cu sufletul îndoit pe la colţuri până-n odaia în care-mi

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă o să mă strecor printre oameni fără să înţeleg de ce la mijloc e cercul închis într-un ceas prin care trece timpul egal cu clipele pierdute în afară ca

Orice încercare nu te lasă să te desfășori scoate din ea un fel de reținere mută pe care nu poți să o dai la o parte dintr-o dată ca pe o haină veche ruptă-n coate. Mâinile tale te îndeamnă să

Întunericul din mine s-a scurs, în trupul cu sângele celui întors din uitare se nasc alte îzbânzi. În memorie sunt setate legături de viață, gândurile trec pragurile impuse, în urma lor se

Nicio primăvara nu rămâne datoare își suflecă mânecile și face curat, dă o prospețime aerului și îmbracă totul în verde, noi rămânem întotdeauna în urmă să primim dezlegarea ierbii

S-au săturat de singurătate pietrele lunii fiecare stea pare imună te privesc dimineața cu ochii de rouă. Am trecut prin noapte ca prin sticlă afumată pentru eclipsă, am dorit să plec din

Acum tot ce mi se spune nu mai cred. Gândurile mele-s singulare, faptele se lovesc de ale altora, sunt un răzvrătit în scorbura din care n-o să ies. Totul îmi pare o neșansă, o debarcare

Dumnezeul meu m-am lăsat în voia și grija ta pe drumul anevoios al cunoașterii să nu rămân niciodată singur, nici când umbra va înghiți mișcarea. În somnul ce acoperă ploile prind rădăcini

Prin aerul fraged coboară răcoroasa ploaie așteptată cu dinți de lapte în ierburi unde cântă roua și lumina alungă curcubeul dincolo de arcul subțire al orizontului. Simt o căldură în

Se umple în mine golul care n-a fost cu multe plinuri pe care nu le știu, de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii. Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă ca o umbră când se face seară-n

Culorile franjurate peste cochilia unui timp absorbit de ape pe verticala nordului ridică țărmurile în picioare. Umbrele, care acoperă orologiile, sunt plecate în pelerinaj spre zodiile dintre

Chiar din fruct arome lichide se risipesc prin aerul cupei cum iubirea prin inima mea luminând ca un felinar întunericul devin împreună muguri deschiși. Simțind coaja prin care respiră

Dacă a trecut vremea cuceririi prin cuvinte simt o anumită deposedare de posibilități și sunt mai sărac decât păsările. În inimă cu mai multă blândețe decât am caut un loc liber în piramida

Se urcă pe frânghii într-un cer părăsit provocarea o are în sânge de copil pe scări au încercat mulți și n-au reușit dar nicio încercare nu seamănă cu alta și orice înălțare cere curaj. Mă

Pe umărul alb iubito, visul capătă formă de suflet în care pătrunde inima mea sângerândă cu tumultul ei neoprit de himere. Surâsul într-o nevăzută trecere îmi rupe tăcerea din trup și pășesc ca

Presupusă pânza păianjenului din colț privindu-te prin coada ochiului pare că nu este. Cu ispita încercării aștept să-i rup fibra subțire care acoperă vidul. Fructul verii prinde

Am întârziat în anotimpul cucerit, nu m-a lăsat o femeie să plec, era insistentă, avea o privire canină care căuta stăpân, își pierduse iubirea pe străzi și orașul amorf îi curgea prin

Deasupra ta se subțiază întunericul, lumina pătrunde prin el mai mult decât prin ceață. Tu treci prin muntele alb dar el rămâne în tine, de inima se preface-n tunel. Atunci te caut în

Lumea-i plină de îndoieli, are multe fețe, s-a trezit la realitate adâncul din conștiințe, dar mulți privesc fără să participe, spectacolul se desfășoară cu ușile închise. În scorburi am găsit