Silviu Somesanu

Ospăț țin norii de rugină Cu sâmburi înfloriți în lut, Pământu-n partea sa virgină Rămâne prins în absolut. Îmi urcă seva-n trup, solemn Vărsând în ochiul meu lichid, Rășina dulce a unui

Când peștii sar prin aer se visează păsări în zbor, în apă și deasupra ei se simt liberi. Orice împrejurare naște o posibilitate viabilă de manifestare, așteptarea hrănește

în seara asta vine femeia salcie despletită pe ape un vas cu sunetul tras pe roată mă pedepsește printr-un ritual de cuvinte ca pe un suflet descărnat și atunci când respir aerul ei se

Cuvintele care rămân pe masă le șterg în fiecare dimineață până nu mai aud nici sunetele care le compun. Întâmplarea căzută pe genunchi mi-a încuviințat dragostea ei anonimă, să-mi fie călăuză

Libertatea este cea mai scumpă; demnitatea-i piatră de temelie, adevărul un puternic liant, toate dau încredere deplină în valori înalte. Atunci falduri se înalță ca farurile la țărm și

La confluența dintre realitate și vis subconștientul devine activ, împarte veșnicia în clipe, creează imagini ale dorințelor de împlinit, derulate într-un film mut dintr-o lume ruptă de

Unde iertare nu este continuă aprigă lupta. Nici uitarea nu intervine, rămâne o pată în amintiri care nu se întinde, dar nici nu iese, poate fi o cădere în gol prin întunericul

Dacă întâmplarea este o lamă de cuțit sclipitoare prin care lumina taie benzi din soare și le prinde-n fascicol, femeia privește amurgul cum îi sărută părul și se duce în templul nopții la

Noaptea-și omoară întunericul cu o lamă de cuțit, pieptul pământului absoarbe rădăcini din anotimpuri. Inima închide nesomnul ceasului în așternuturile pieptului. Călare pe caii vântului de

Tăcerea încrețită vibrează ca un arc, sunt puține șanse să ieși în larg cu mâinile legate de funiile temerii. Cine vâslește cu sufletul trece dincolo de cuvinte, eu îl picur în ele cu mister

Luna s-a ascuns în agudul din față, mă furișez pe prispa casei, glasul nopții se așază-n poeme pagină de pagină. Nimic din ce am scris nu se știe, aripile drumeților se frâng, măduva nopții

Fie aceasta nașterea seminței când lumina umple golul. Trupul respiră prin pielea fierbinte dulcele stăpân al fructului pe care întomnând macină răbdarea și ține în loc timpul de gât. În

În clipa fericită nimic nu se descompune, ziua se descrie singură pe un platou de filmare al zâmbetului și nu se întrevede ceva mai frumos decât chipul tău care-și dublează imaginea

Mă convertesc la imposibil să-l fac posibil, iubesc lupta cu necunoscutul și astfel mă pregătesc de salturi împrevizibile, tu nu mă lași, spui că mă consum, știu, dar nu pot să stau locului fără

Azi ninge pe străzile oraşului ninge cu fulgi mari dezlânaţi parcă cerul scarmănă nori albi ce se depun repede şi apoşi pe umeri. Oamenii se grăbesc să intre undeva, e o stare întrucâtva

tăceri rupte din tainele nopţii îmi lasă teama în simţuri într-un timp continuu, fără corp şi paşi prin care trec fără să-l percep unde-mi pot grava clar amprenta sau pierd în uitare

De atâta căutare, m-am rupt din trup. Nechemată, se topea peste ochi înserarea. Absorb nestingherit apusul extrag culorile, le amestec în căușul palmei drepte; cu mâna stângă flutur

Chiar vâslind spre lumină, partea drumului mai norocoasă trece printr-un ochi de pădure cu fragii sălbatici copți. Acolo am devenit culegători. Cuvintele ne sunt puține, buzele ca și

Eu ies din cuvinte cu vorbe care nu spun mare lucru și tu le crezi împrumutate din cărți, chiar dacă mă privești cu nepăsare înveți să fii mai docilă într-o lupoaică îndrăgostită. Nu știu

ziua mă caută pe urme gândul mi-o apucă înainte și nu se lasă supus apele în care mă scald dau semne de bogăție curată din întuneric se naște lumina cu ochi de vultur noblețea se

Dintre toate nenorocirele nu-i niciuna egală cu moartea, multe te seacă la inimă și te vestejesc dar în timp mai poți recupera câte ceva. Orice rugă e plină de sens de aceea admir cu dragoste

Așteaptă la porți nevăzute marile înțelegeri din umbră ocolind calea luminii din timp. Se așează cu platoșa șarpelui la trecătorile de cumpănă prin muntele nebuniei ce stoarce voința cu