Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cine vâslește cu sufletul

1 min lectură·
Mediu
Tăcerea încrețită vibrează ca un arc,
sunt puține șanse să ieși în larg
cu mâinile legate
de funiile temerii.
Cine vâslește cu sufletul
trece dincolo de cuvinte,
eu îl picur în ele cu mister cu tot
și rămân cu suferința
care nu vine din răni,
ci din urmele lor.
Timpul fugar se mută-n trup
cu anotimpuri de frig,
nopțile lungi își topesc întunericul
în râuri de cerneală
prin care numai moartea vâslește.
001.635
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
72
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Cine vâslește cu sufletul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14097829/cine-vasleste-cu-sufletul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.