Silviu Somesanu

se-ntoarce cu fața la lună nouă și spune ceva câteva cuvinte cât un munte de atins care-i prea departe de carul mare tras de stele sub care se nasc iubiri pe întunericul destrămat limba din

Noaptea prinde caii-n șa, le potcovește copitele și-i lasă să zburde prin câmpie, să pască-n ierburi ne-ncepute. Dimineața aleargă-n galop pe drumuri de pulbere și pietre de-n urma lor sar

La punctul de întâlnire mi s-a tăiat răsuflarea acum socotesc acele clipe o binefacere căzută peste temerea mea exagerată în imediata pornire am depăşit pragul timidităţii fără să cred în ce se

E aspră nerăbdarea și zurlie, mă scald în ea ca într-o batjocură ruptă de real. La umbra nopților înrădăcinate iubirile se plâng de uitare și descompunere în pământul tămâiat de vise.

Lumina fragedă și limpede alunecând aidoma apei ascunde în ea o lume puțin cunoscută, adâncul atât de orb iubește întunericul, și Dumnezeul său este altul. Cum lumina naște lumină își este

Gândul este mai înalt decât cerul curiozitatea vrea să-l urmeze, să caute drumul ascuns al înțelegerii, lumină în oglinda rotundă din cuibul rotitor al universului. Scară pe scară în trepte

Ruptă de gânduri și pielea se netezește, uleiul iese la suprafață și se simte cum trece zvon de frumos prin pupile. Femeia de lângă mine se subțiază, să intre-n măsurile provocatoare inima ei

nu știu dacă cineva mă caută de singurătate sau eu fug permanent de ea, îmi cad norii în cap cu păsări cu tot tu de la o vreme alergi după ele și nu se întâmpla nimic statornic. mă așez cu

Unde paharul este prea plin, trece peste puterea mea de înțelegere, nu am cum să întind așteptarea ca pe un elastic îmbătrânit. Eu zic să trecem la fapte, să ne punem în mișcare ca la un

De la o vreme călătoresc prin lume și n-o mai neg ajung în punctele ei vulnerabile, firescul mă pune întotdeauna la punct, frumosul singurătății prin multimi nu mă iartă, dar nici nu mă lasă

Ea scrie cu sufletul pe fața gândului, inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică, se-nfășoară cu trupul în dorințe și nu se lasă cucerită de iluzii. Când ziua se urcă la cer, noaptea coboară-n

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ, printre paşi zboară păsări din ierburi, cu lacrimi de ploaie, norii te păzesc de întâmplări vinovate. Aproape de tine îmi frământ mâinile fără

Surâsul tău e o dimineață în care se trezesc florile să-l soarbă, o iarbă care-și spală fața-n rouă și soarele răsare să-l sărute c-o rază furată cu gândul de muritor. E o lumină care se

Caut sunete pentru eventualul cântec de dragoste, adaug cu dăruire cuvinte și cred că femeia mea l-ar putea interpreta cu sufletul luat de la toate îndrăgostitele din lume. Aș vrea să-l

Fiecare noapte este o iluzie hașurată, o vibrație pusă de-a curmezișul trupului, să nu se ridice nicio stâncă, o stavilă în calea uitării ochilor tăi care sfâșie întunericul ca o lumânare și-l

Trec prin pădurile dese spre izvoarele norocului, copacii prind în coroane de foc bolta cu stele, tabloul agățat de pereții la orizont respiră aerul sidefat al dimineții. Trăirile luminate-n

Înfășurând în ghem paralelele erai egal depărtată după fiecare cuvânt ca un copac de drum. Nimeni nu ne vedea prinși în roata destinului, ne lăsau să ne căutăm singuri casa construită din

Focul arde în paie ude, Nu se mai aprinde lemnul, N-are cine să asude Inimii să-i fure-ndemnul. Stăm lângă un drob de sare Undeva la colț de lume Unde iarba nu răsare Doar de

Se dă zvon de înverzire ierburilor şi frunzelor, seva învierii vine pe raze calde de soare, înfloresc toţi copacii, îmbobocesc florile, văd ademenite albinele de nectarul din corole, ochii se

În tren m-am culcat pe coapsele tale și am visat un el dorado unde și alții au căutat și n-au găsit decât o noapte de speranțe rostogolite-n pustiu ori uitarea pierdută printre alte ruine. La

Stiu tăcerea cum sporește sub piele și ochii privesc golul cum se umple, cum se conturează subțire culoarea în cânt într-o vibrare pe corzile viorii. Iubirea încheiată la nasturi așteaptă, în

Alerg pe zăpada înghețată ca pe hârtie unde să mă opresc, nu apare niciun drum, nici urme nu sunt, imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subțiri. Copacii și ei sunt sculptați în