Silviu Somesanu

Între dragoste și cu ceea ce se hrănește există o sursă bogată ce rămâne întotdeauna tainică. Împlinirea ei capătă o nouă substanță sporește odată cu dorința. Nimic nu trebuie să ne

să-mi spui cum ai urcat pe frânghia timpului fără aripi doar cu răbdare ai reușit să ajungi pe țărmul așteptării unde întâlnești imboldul necesar pentru zidirea ce nu se mai dărâmă în

O surpare cât un cer dincolo de orizont, o trusă de iubire cu instrumente sterilizate care nu se pot folosi decât în dragoste iar ce se întâmplă după aceea lasă fructul oprit să se coacă. Nu

Orașu-i nebun cu toate bisericile-n derivă, piețele-s pline de statui negre, oameni bolnavi prin lipsă de muncă, nebună ești și tu, plimbându-te pe străzi, te pipăie cu privirea

Au plecat chiriașii din mine prețul era prea mare pentru inima lor și a celor fără inimă. Nu am suferit deloc, ai venit să locuiești fără plată, în toate camerele ai pus dragoste și spirit, ai

În orașul plumburiu pe străzi, un trandafir purta o femeie în brațe. De atunci toți orășenii cultivă trandafiri. Orașul a intat în frumos din dragoste, zilele și ele se destăinuie în

Buzele ei ating sunetele înalte, cuvintele se strâng între dinți și se aruncă fără teama de a strivi pe cineva, în trup i se clatină ființa și se zbate. Carnea ei fragedă miroase a mentă

Nu încerca să trișezi, fiecare stă la rând orice grabă nu este justificată, m-am obișnuit demult să respect pe ceilalți, nimeni nu observă, dar firescul ne face mulțumiți. La fel ca mine mulți

Să poarte pe umeri, lemn sănătos în care se cioplește durerea, mâna cu dălți ascuțite să încrusteze tot ce se spune despre moarte și viață. În fibră să ardă gândul fierbinte dezlegat de teama

Noaptea se deschide pe margini, în somn visele se lovesc de pietrele lunii și se reflectă în apă. Printre brațele zilei zboară prigorii, aerul se rupe în urma lor ochii se țes, timpul

Nu am iubiri care să mă plângă nici mari păreri de rău ori vise să mă răscolească, doar gânduri închise într-o buclă care plutesc deasupra de puterea de înțelegere pe care le las în voie, să-și

Cad pe gânduri rămase-n memorie sângele-n vene bate cu furie-n maluri nu pot să mă identific, aștept ruptura din legăturile în care sunt prins. Dorințele-s întoarse pe toate fețele și ochii

Ai ciupit din pâinea săracului în fiecare zi fără să ai perioade cu odihnă și el nu s-a răzvrătit. Știai că-i cuminte și-și caută de ale lui, merge la biserică și se rogă să ai gânduri

Împart libertate și celor ce n-au nevoie, nu te speria, am să-ți dau și ție cât să-ți umpli gândurile cu speranțe. Tot ce poți câștiga e numai o părere, dacă nu ai cu ce să o înfăptuiești ea

Când mulți se războiesc pentru putere și-și caută forme de înlăturare incorecte, seamănă cu o lamă de cuțit înfiptă pe la spate, o lipsă de credință-n Dumnezeu, o vânzare la mezat a poporului

M-am întrecut cu vorba fără să scriu, cuvintele le-am scăpat din frâu după ce m-am hrănit cu spusele altora luate așa cum sunt. Dincolo de emoție am prins în brațe femeia. Ca un făcut s-a

În convingere se topește adevărul oglindă a reflectării în suflet, de carnea cuvântului face cute unde înțelesuri ascunse așteaptă ieșirea la lumină. Gândurile respiră adânc

Să rupem din trup tot ce-i de prisos, mai ales minciuna din oase, unghiile să devină luminos alungite, un ochi de pisică pentru care întunericul se pierde într-o noapte deasupra

trec pe străzile oraşului mut seara şi-a pus amprentele-n vitrine sunt luminoase şi pline de fast dar orăşenii le ignoră grăbiţi mă desprind întărâtat de urme cu ochii la fiinţe nevăzute

Nu mă grăbi să te iubesc, știu că timpul trece și nu mă îndemnă să aștept, dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt și drumul nostru trebuie să fie același fără meandre și ocolișuri care nu duc

Nu știu de ce unii oameni își caută moartea când ea și așa vine când nu te aștepți, mi-a rămas ceva bun: teama de nefast, de întunericul minții în care te cheamă voluntar toți dracii. În

Ceara topită a lumânării se strânge-n cuvânt, în timp ce flacăra ideii din gând mă arde pe buze și se usucă. Întunericul din mine se depune ca un praf pe obiecte, în interiorul lor plânge

După înfrângerea ceții când toate drumurile s-au reinventat au ieșit la suprafață împrejurimile până la orizont. Þi-ai risipit dimineața. Nu te-am văzut nicăieri ar fi fost o nenorocire