Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dincolo de emoție

1 min lectură·
Mediu
M-am întrecut cu vorba fără să scriu,
cuvintele le-am scăpat din frâu
după ce m-am hrănit cu spusele altora
luate așa cum sunt.
Dincolo de emoție
am prins în brațe femeia.
Ca un făcut s-a născut ideea,
limba de clopot a sunetelor
care urcă și coboară pe portativ
alunecoasă
pe corzile viorii portocalii.
Arcușul se desprinde pe tonalități
triste și amare
căzute în vibrații de amintiri
țesute în ascunsul sufletului.
Adevărul crud
se ridică la suprafață ca uleiul,
dar îl vor arunca
ca pe un surplus învechit,
un pui de pasăre căzut din cuib
acolo
unde nimeni nu-l ocrotește.
023.932
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
99
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Dincolo de emoție.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14124662/dincolo-de-emotie

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
„Dincolo de emoție’’ se află sentimentele, dincolo de sentimente se află sufletul umplut cu eros, dincolo de suflet se află iubirea și dincolo de iubire se află „femeia’’ cu genotipul și fenotipul ei care formează un cântec sublim în care se pierde bărbatul.
0
SSSilviu Somesanu
Și mai ales vibrația stărilor sufletești la cântecul de inimă albastră.
0