Silviu Somesanu

Când trupul înfloreşte ca şi lacul cel cu nuferi şi dai cu ochii roată pân’la-ndepărtate maluri, tu iubito, nu mai poţi focul dragoste-i să-l suferi vechea lotcă nu mai e între trestii, nici pe

Nu mai am cuvinte să scriu cu sânge albastru istorii pe care mulți vor să le uite, am numai miezul fierbinte al faptelor ce urcă și coboară prin cristal, în fața oglinzii nu se schimbă și

Am dorit să cânt la fagot sau oboi, n-am cântat la nimic, nu am exersat, eram fără ureche, doar văzul și mirosul erau mai bune în rest mânuiam scrisul, cuvintele mi se păreau cele mai

Sunt mai lup decât lupii din haită legea este foamea, satele de munte sunt părăsite, în păduri turmele sunt tot mai rare. Împreună am rămas să urlăm la lună, începe să ne trădeze mirosul,

După ura cu ramificații care nu se mai termină scorțoasă și plină de înverșunare a venit și pauza de nepăsare, de tăcere coclită, m-am eliberat din angrenajul care călca strâmb

Nu știu să mă port cu tine femeie simandicoasă spune scopul, mijloacele și contextul care ne leagă de suntem împreună fără să ne fi cunoscut ori scotocește-mi memoria cu o întâmplare să-mi aduc

Nu știu câte lumini și umbre se succed, știu doar că sunt un om al luminii pe care o absorb prin toți porii și ea îmi inundă sufletul încât acesta devine un flux de bule cristaline care se

Imaginea cerului răsturnat în apă în care mi-am turnat gândurile, să le văd cu despărțirile de trup cu tot mă fac să uit de unde răsar stelele. În palme amestec prezentul cu trecutul, le las

Într-o noapte nebună un sfânt se freca la ochi și privea atent cerul, luceafărul de pe boltă privea și el în jos, i-a făcut rece cu ochiul luminos. Ambii își făceau semne și se

Cu migală șlefuiește arcadele ochiului, se vor zări alte orizonturi mai albastre în depărtare. Înfloresc în rotunjimile trupului unghiuri în mișcare cu reflexe carnivore. Cu o dragoste

Să vezi cum se înfruntă politrucii ce nu mai fac nicio ispravă-n țară, îți sufli în sân , îți faci semnul crucii și-ți vine gândul să o tunzi afară. Pe dinlăuntru simți o apăsare ca o durere

Toamna s-a dezbrăcat de hainele ponosite, stau într-un picior și o privesc, mă gândesc cine o forțează, cine o pregătește de plecare goală de se grăbește să n-o prindă zăpada. Lăsați să vină

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn, pierduse trenul refuzului. A început să mă privească dojenitor și s-a pierdut în amănunte pe care nu le-am luat în seamă. Devenise o

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine, i-am simţit golul fiind gata s-o ajut cu toată inima. Doreşte să se mute cu tot bagajul pentru totdeauna, în braţele nopţii îi simt chemarea cu

pădurea-i sălbatică o admir şi o străbat fără teamă fluier şi cânt să nu mă simt singur ecoul mă îngână în depărtare strig să mă aud rup ritmul cu interjecţiile cunoscute pădurea-i

Elogiez cuvântul și-l purific de ură luminez întunericul și-i fac nod pus în gânduri clare de cristal, dureri se absorb în evlavia tăcerii, neodihna se acoperă de virtute și sufletul singur se

Nu mă ademeni să mă gândesc la tine cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe și calci pe ritmurile sonore, de fiecare dată întorci drumurile înapoi și faci pietrele să tresară, apoi ca o

Sunt mai desfrunzit decât un copac, nicio pasăre nu-mi cântă pe ramuri, doar vântul subțire cu aripile reci trece spre ținuturile de miazănoapte. Straturi de ceață se desfășoară peste păduri, la

Nu mi-am făcut niciun altar să sacrific gândurile au rămas bolnave de curiozitate și nu mai ajung să le stăpânesc, tu-mi spui să las pornirile să curgă de la sine și eu le ucid în cuvinte. Cum

Dacă umbra ar fi un acoperiș de frunze sub care se odihnește sunetul vântului soarele nemilos ar înfige sulița în apă, noi liniștiți, nu ne-ar păsa de lumină, mai mult ne tăvălim prin

Niciun bolnav nu rămâne singur, îngerul obișnuit cu suferințele omenești e la fiecare fereastră, privește și flutură din aripi. Patul alb se acoperă de liniște, pereții respiră chipurile