Poezie

În balansoarul vieţii

1 min lectură·13 aprilie 2019

Mediu

Când trupul înfloreşte ca şi lacul cel cu nuferi

şi dai cu ochii roată pân’la-ndepărtate maluri,

tu iubito, nu mai poţi focul dragoste-i să-l suferi

vechea lotcă nu mai e între trestii, nici pe valuri.

Stai cuprinsă de absenţa serilor de catifea

într-o visătoare vraje-n care-ncepi să te ascunzi

şi-ţi ghiceşti norocul lipsă într-o ceaşcă de cafea

linii negre desenate-s în pereţii ei rotunzi.

Nu mai eşti în oglinda anilor de floare rară,

dar oricum eşti tot frumoasă şi zurlie uneori,

te-a lovit în trup, frig de iarnă, arşită de vară,

dar ai flăcări peste ape ca ascunsele comori.

Eşti iubită-n profunzime cum cuvântu-n poezie,

ştiu în balansoarul vieţii toate vin şi toate trec,

nu ai niciun fel de dogmă şi nu cazi în erezie

de aceea datul sorţii vreu cu tine să-l petrec.

Te las în risipirea fructelor aproape coapte

fără nicio amăgire sufletul să mi-l culegi,

în poemul fericirii rostit de noi în şoapte,

să mărturiseşti din viaţă cât de mult mai înţelegi.

001.238

Silviu Somesanu. “În balansoarul vieţii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14137702/in-balansoarul-vietii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.