Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Am săpat fântâni prin minte

1 min lectură·
Mediu
Nu mi-am făcut niciun altar să sacrific gândurile
au rămas bolnave de curiozitate
și nu mai ajung să le stăpânesc,
tu-mi spui să las pornirile să curgă de la sine
și eu le ucid în cuvinte.
Cum aș putea să uit ușile deschise
când am o casă în care dorm stafiile
și nopțile le plimbă de păr.
Am săpat fântâni prin minte
cred că n-am găsit niciun izvor
doar o umbră moștenită din vechime
cu straturi groase de întâmplări ciudate
care nu spun la prima vedere nimic
deși au urme de locuire.
Nici nu pot să le descriu,
le las acolo în letargie latentă
până-mi vor veni mințile acasă.
023.226
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
109
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Am săpat fântâni prin minte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14111592/am-sapat-fantani-prin-minte

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
’’Gândurile bolnave de curiozitate’’, de neînțelesuri, de necunoscut și de obnubilări, ar fi bine să le transsubstanțiezi în gânduri în care s-a inoculat sănătatea, căci ele o transmit corpului și sufletului, fortuitul și hazardul nasc ’’întâmplări ciudate’’.
0
SSSilviu Somesanu
Gândul naște speranța de mai bine și îndepărtează teama.
0