Silviu Somesanu

deschid o poartă în miezul lucrurilor să intru-n adâncul înțelegerii de unde izvorăsc convingerile care-mi determină direct acțiunea nu știu în ce condiții voința mă ascultă și se

Mi-e dor de-o femeie la pianul cu coadă, Să-i văd degetele cum apasă pe clape, S-aplaud iubirea unei regine schiloadă În arderea din care nimic n-o să scape. În câte galaxii străluceștese

Iubita mea e o carte de vise, Îngerii somnului o citesc, Apele trec șipotind Printre țărmuri de dragoste. Noaptea de mătase, Năframă albastră Pe care o flutură-n aer Cu gândul la

Noaptea în care am prins viață era cu o săptămână înainte de nașterea mântuitorului într-un început de iarnă fastuoasă. Se desprindeau magii de treburile zilnice, urmăreau semnele

nimeni nu mă ajută tu nu ai grijă nici de tine înoți toată ziua prin lume fără să știi cine te poartă aiurea într-un labirint pentru aflarea unui rost îți defrișezi propriile gânduri și

Neînțelese întrebări se amestecă În gândurile rămase de veghe. Cu cine mă voi potrivi pe drumul vieții plin de întâmplări și cui îi voi mărturisi iluzia și teama de care nu mai pot

Rup ritmul și-i ascult efortul revenirii până capăt echilibrul supunerii, flori de cireș parfumate mă transpun în gânduri de mirese. O trăire lăuntrică atât de intensă înrtârzie pe o aripă de

Nu mă mai mir când trec prin mine iluziile cireși înfloriți prea devreme. În mustul zăpezii doarme sâmburele și moartea în cântecul lebădei. Nici când respir întuneric de gândul ajunge

când te privesc nedumerit tu nu-mi spui nimic te uiţi în jos şi taci tăcerea are un efect dureros nu mai întreb nimic orice răspuns ar fi de prisos pentru îndreptare mă mulţumesc cu

Tunel de lumini, viteză de fulger umbre în zbor, gări de vânt gândul în care am înnoptat în vorbele inimii se cuprind. Se ascut clipele, trec sclipitoare stele de dor, fulgurante cuvintele ce

O noapte înflorită-n stelele apelor, o încercuire colorată de vise din adâncuri crește fântâna, teii și-au scos florile la mezat albinele ceruiesc faguri cu miere. Lumina se-nclină

Intr-una din zile la masa tăcerii s-a așezat Dumnezeu și medita îndelung la a doua venire. Obosit și-a strâns toate gândurile și a plecat acasă nevăzut. De-atunci în lume cerurile rămân

am cântărit fiecare vorbă şi cuvânt din limba în care scriu şi mi-am găsit în ele sufletul în murmur am căutat în fiecare miezul seminţei modul ei de germinare sunetul acela crud al verdelui

Învăluit de temeri într-o corabie în derivă, sunetele se sparg sfâșietor. Ecoul bate câmpii cum între noapte și zi, lupii bătrâni își asmut singurătatea. În clipele de restriște îmi urlă

Tu dacă ești umbră, eu nu sunt nor, amândoi suntem închiși într-o carapace în care fiecare-și găsește pietrele jocului ca într-un ritual în care-și omoară obsesiile, caută punctele unde se

Se-ntoarce de unde n-a fost, mușcă din mărul discordiei și se erijează în făcător de pace, în geometria lui unghiurile de vedere sunt obtuze. Poartă armura de revoluționar, întunecă tot ce a

Încă de la plecare se fură startul dar sunt mai rapid la curbe, linia dreaptă mă trage la sosire ca un glonț ce nu ratează ținta. Mă bucură reușita după atâtea înfrângeri lăsate dincolo de

Drumurile caută un sens vieții, nesfârșitul dă putere ființei să nu se oprească. Din unghiul vederii prea departe se deschid porți prin care voi trece spre orizonturi cu noduri dezlegate din

Las cuvintele să bată la poarta cetății, urc treptele istoriei cu respect, simt un gol cum iese înafara mea și se umple cu mărinimie copleșitoare. Nu pot să răspund la întrebări, în mine se

Îi pui pe umăr mai mult decât duce omul acesta rupt de întâmplări și-a prins degetele-n ușa timpului, își retrage gândurile în lemn. Îl arde pe cap coroana de argint, privește în sus cum

ştiu, eşti umbra care nu se vede când se recunoaşte adevărul joci la două capete care nu se cunosc eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac nu sunt atât de versat ori atât de nepăsător îmi