Silviu Somesanu

nimeni n-ar trebui să cadă pe gânduri mai mult decât femeia inima ei e o fereastră deschisă în calea furtunilor marii iubiri pentru că nu are cine să o închidă la vreme se găsește un singur

În cuvintele încreţite de nervi aştept să mă atingi şi tăcerea se rupe, îmi convine surâsul tău rece şi paşnic, nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns, s-a întâmplat să nu mai cred nimic şi

Lângă crucea de piatră, lumânarea flacără tremurată, plânge în sâmbăta morților, se topește încet în lampionul de sticlă. Luminează calea spre rai, caută ca Diogene-n agora un om

Era stăpânită de ceva ce nu bănuia sub pielea ei se plimba un ins care-și făcuse sub ea acoperiș. Inima i-a destăinuit trupului dar nu s-a întâmplat nimic. Convinsă de adevărul

Singurătate, liniște durută, dor nesfârșit de chipul ce-am iubit nu știu de cine-ai fost cerută, să mă-ntorci în lume dezrobit. Când norii de ploi se dezbracă și zboară din gânduri,

Eu te-am găsit c-o aură tristă prințesă fără pretendenți, plecați din urbe, ochii mei s-au pierdut cu firea într-o privire ademenitoare, răcoroasă ca seara, plină de proaspete arome

Noaptea nu-și mai înțelege întunericul obișnuit și se plictisește de o apucă somnul, visele sunt inundate de lumină așa cum este inima femeii tinere, care privește dintr-un balcon, bărbații în

După colțul meu din stânga stătea proptită o umbrelă, după cel din dreapa, așteptau la rând papucii de casă și câteva alte lucruri de folosința imediată. Am crezut că tu ești înlăuntrul

Uneori cioplit în lemnul verde al durerii zăvor cu creste ascuns închid hrubele vinului sub deal roditor. Licoarea galben-verzuie și rubinie sub impulsul adâncirii divine dau cu zaruri

Se-ntinde ca gripa, aduce gerul în unghere și pune sub talpa iernii potcoave de gheață. Liniile de forță se clatină sub zăpezi abundente spre bucuria nevinovaților. Pune flori argintate la

De pe un balcon s-a aruncat în gol, n-a văzut nimeni isprava, dar nici n-a murit. A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal, dar s-a vindecat de cel mintal și vrea să trăiască. Ce

Urc în cuvinte să caut sensul până-n profunzime, sunete mângâietoare mă desprind de teama care se iveşte peste tot. Pentru ca o dorită linişte, să se aşeze împrejur nimeni nu face niciun

prinsă-n coada cometei străbate prin univers și apoi lasă să cadă în urmă cu traiectorii fascinante ploile de meteori apropierea cometei de soare îi dă strălucire apropierea ei de pământ

Eu mă despart de ceea ce scriu, de frumusețea imaginară, gândesc cu dezinvoltură o existență palpabilă. Tu nu mă lași fără vise, îmi spui că până la urmă gândirea are idei care nu te lasă în

Împuternicit de considerații logice dăruiesc din mine întreaga epuizare unde totul se confruntă prin definiții ca niște luptători în arenă până iese învingătorul final cu laurii care-l

un butoi de pulbere se varsă-n abis o sprânceană stufoasă de sub care ochiul fuge un arbore de cafea peste care se ridică aburi fierbinți dimineața cu trei izvoare când botează un râu apoi

Vom fi noi doi în umbra lunii cu nopțile despletite-n păr chiar dacă fânul copt cu miros de rugină ne cheamă să ascultăm greierii ce-ți cântă nepăsători între coapse, sprințari în ierburile

să-mi mărturisești cum reușești să spargi clipa și o lași să aștepte monoton pe următoarea de ce te frămânți atât de mult să rupi în bucăți răbdarea când totul trece din inimă sângele

Fără să fiu lup ci mai flămând decât iarna alungit în trupul slab, fibros cu aura fiarei pe lângă care trece grăbită moartea lăsată fără strălucire. Și nicidecum teama, mai degrabă cred

Împarte cu mine fiecare zi furată la masa tăcerii din suflet și-i simt sărutul pe buzele frunzelor de agud. Mă descompun în descîntecele ei de dragoste și trăiesc pe strunele cântecelor de