Silviu Somesanu

Zi de duminică, așteptări înfrunzite...tu nu vii și-mi pui în zbaterea de ochi, semnul unui gând neîmplinit, alunecoasă tristețe. Ochii tăi mai negri decât întunericul în rugina orelor care

A venit toamna iubirii c-un alt început, în anotimpuri scurse n-a fost, n-a încăput și bate în clopote ca un străin aprod s-aducă din cămară și ultimul ei rod. Toamnă bună de legat, bogată,

Gust amarul până îmi iese prin ochi şi nu mă las furat de vorbe goale. Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti, dar nu mă tem de nimeni. Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă, să mă ridic

Trec dincolo de nunţile fără de miri sub orizonturi cu margini abia desluşite unde nimeni nu joacă de bucurie ci se odihneşte pe flori de câmp. Încercările repetate până la epuizare şi

Pleacă mereu câte o zi, vine alta ca valul și trece, din câmpie printre văi și dealuri de unde am fost prigonit, rămân tot mai șubred pe drumul penitenței. O ploaie căzută din cer în

Iubirea urcă pe trepte până la tine, aşteapt-o cu o cupă de miere şi deschide uşa inimii să se topească-n ea până ce suferinţa devine bucurie lăuntrică. Cuvintele-şi caută metafore şlefuite în

Pomii au înflorit în ochi de apă, când norii se supără pierdem din vedere binefacerile lăsate, imaginea strânge frumosul în grădini apoi îl risipește pe drumuri, dă un alt rost fiecărei

Doar ea cu ochii umezi se întoarce la locul fostei iubiri, nimic nu se întâmplă, din inimă iese un oftat adânc, de păcat i se mântuie sufletul, se eliberează. Suferința amprentele-și lasă, îi

Printre pași, timpul se scurge odată cu drumul, se anină de pereții gândului tablouri vii ale mirajului dintre viață și moarte. Pământul fuge de sub picioare, să întâlnească cerul acolo

Ecou unui strigăt de nume nemaiauzit mi-a blocat intrarea, am pierdut gândurile din memorie, miroase a ceva pus la copt fără să-l recunosc. Nu mă clintesc din hotărâre, nici din loc

Suntem niște iubiri probabile fără justificare, singurătăți inventate pe forme condamnate în care nimeni n-a fost în stare să trăiască un anotimp însemnat de vreun adevăr. Timpul putrezește de

Noaptea bea întuneric din apele somnului, le știa limpezi și odihnite puse să alunece peste pietrele șoptitoare din vise. Strângea femei străine în inima fermecată apoi le privea cu coada

Măsor timpul și-i ascult trecerea cu șenile pe autostrăzi care nu s-au construit femei cu flori ies în calea pietonilor care trec întotdeauna pe zebră și sunt uciși de șoferi inconștienți.

Venind ca un pelerin risipitor cu toată istoria pe umeri, dă semne de înțelept în genunchi căzând la fiecare biruință ce-și face loc în suflet. În zilele setoase semințe de rod seamănă prin

Încărunțea pe răbdarea celorlalți, viața-i părea o împlinire dată ca o sursă de lumină naturală. Nicio umbră nu poate rămâne pasivă la împărțirea oamenilor în bogați și săraci, norocoși ori

El înghite litere, ronțăie cuvinte și se hrănește cu poeme, lumea se miră cum trăiește din pagubă, cum stă toată ziua și noaptea la masa de fapt goală, doar cu file albe, unele chiar scrise și

Din partea subterană a lumii nu iese la suprafață lumina, o alta călătoare trece pe deasupra și norii vor să-i oprească privirea. Simt cum valuri mă înconjoară, timpul curge ca o mare-n

de prea multă libertate mă las amăgit privesc pe fereastra adevărului departe în oglinda fără orizont a timpului înţelegerea nu-mi mai este permisă demult şi înot în ape tulburi. cu prea

voi împărţi cu tine lumina ca pe o pâine scoasă dimineaţa din cuptorul soarelui cu palmele întoarse spre faţa lunii în lemn de jugastru voi tăia semne frunzele mă vor acoperi cu

Își rememora gândurile și unele i-au zburat, l-am simțit foarte trist, dorea să suprapună un gând peste un vis, nu putea să doarmă, noaptea s-a scurs alungată pe fereastră. Aerul dimineții

În aceste zile pline de întâmplări cu cine voi da mâna să-i împărtășesc bucuria când se vede peste tot zbuciumul unor tulburări și lumea visează întronarea regulilor de pace și

Pe vremea sufletelor întoarse din rai orgoliul și trufia jucau șah. Nimeni nu îndrăznea să respire înafară, toți așteptau cu inima la gură, să treacă pragul de piatră al amiezii și a masa de