Silviu Somesanu

Rourez cuvintele cu parfum de femeie până devin mătăsoase și calde. Mă îmbrac în lacrima lor gingașe, visez cu ochii deschiși, le pun în urechea iubitorilor de frumos să nască iubire. În

Cu sufletul deasupra de trup respir viața pusă între ghilimele, nisipul din oase sub șipotul apei trece prin carne mai departe odată cu gândurile și zilele vin să-mi mărturisească iubirea.

Scena trăiește întotdeauna prin artiștii vremii dragostea mea rămâne alături de ei spectatorii de fiecare dată sunt în ovații. Am simțit în emoții senine și înnorate, multe treceri prin stări

A început să fulguie peste corăbiile mării, tu-ți scrii gândurile în jurnalul de călătorie, niciun țărm nu este mai apropiat decât al meu niciun val nu se agită mai tare decât cel care se

În buzunarele mele și aerul este rarefiat câteva monede se ceartă pe bunăstare dar ea lipsește de mai multă vreme, numai soarele mă privește cu compătimire, împarte razele la fiecare cu multă

Zăpadă, un iepure lasă urme încă vizibile pe fața înghețată a lunii, un vânător nu mai poate înainta se întoarce cu tolba goală, copiii se bucură și râd îl sărută și-i spun o poezie. Seara

N-am știut cum trece timpul pe lângă mine decât mult mai târziu când nu mai am ce face, sfârșitul este inclus în orice amenințare și trebuie să stau mai mult acasă până mă plictisesc de orice

Ea este plecată unde tainic florile o împresoară și-i descântă zilele rămase să-i împlinească dorul. În mersu-i legănat prin crudele ierburi cu ochi în vârful degetelor, vede albastrul cum se

Trenul pleacă înspre sud vreau s-ajung în capitală, scârțâit de roți se aud să adorm nicio scofală. Ne plimbăm pe bulevarde vizităm totul de-a valma, lângă mine sânu-ți arde și-l ating ușor

Încerc să văd pe interior subiectul, nu-l las să-și facă parte de vorbire, îl încui cu întrebări supărătoare, să dospească de așteptare, îl uit privit de alții cu ochii cât ferestrele unui

În mâinile tale am lagat iernile cu noduri, erau rămase pe drumuri şi nu le-am lăsat să fugă dintre noi. Nopţile şi-au sculptat singure întunericul în aerul rece, stelele căzute în

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze, pădurile freamătă de orgolii şi izvoarele murmură a nestăpânire. Lumea se rostogoleşte pe fibre noi, nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate apoi totul

După toate legile naturale și sociale ce știu e prea puțin față de ce nu știu, sunt cât mai aproape de mine și mai departe de lume, un spirit infim care dorește mai mult și neantul mă

Până la coroana cu lauri mai este mult, tu te grăbești, eu nu știu să socotesc pașii. Noaptea mea se dorește să fie de taină, dar nicio noapte nu înclină balanța doar o echilibrează și nu

Stelele nopții curg peste mare, dau semne luminoase că se apropie țărmul, întunericul se ridiă dintr-un strat de ceață, dimineața prinde lumina de coarne, aburul pâinii s-a

Caligrafia scribilor ridica arta scrisului de pe vechile papirusuri, o scoate la suprafață odată cu conținutul legii care-i mai presus decât pieirea omului și nu putrezește sub cenușa și nisipul

Ca o dedublare în piele trupul se lăsa obligației de încălzire ca o pregătire pentru sex. În anumite momente de încleștare a dorințelor când ele se suprapun peste întâmplări, se declanșează

Ar fi fost moarte dacă n-ar fi fost interpusă o stâncă prevestitoare-n drum, o priveliște rară după care tăcerea nu este vicleană , mai mult ca o vulpe-n deșert pe o dâră de nisip. Nu-nțeleg

Cine și-ar putea închipui o schimbare de substanță fără o lovitură plasată sub centură încât aparența să înșele ura cu fluierul glonțului pe la urechi, să iasă la suprafață doar intențiile

Când îmi calci pe șira spinării tălpile tale sunt moi și nu lasă urme. Când joci, te clatini din trup, vertebrele mele șuieră, aerul din ele îți urcă în inimă. Circulă prin trup un

Prind timpul de frânghii îl trag după mine, nerecunoscător mă lasă în urmă, să-mi pierd definitiv trupul în pământ dar nu-l slăbesc, trimit sufletul în stele unde are alt ritm de curgere și