Poezie

Amurgul uitării

1 min lectură·19 august 2013

Mediu

Ai obișnuit noaptea să se culce în zbor

pe aripile întunericului în trecere,

florile și ierburile înalte se leagănă

pesemne le ajută vântul să adoarmă.

În zori sunt câteva întâmplări

plimbate prin mirările oamenilor

și bucuria de a fi tras cu arcul în pătrarul lunii.

Nu știu nicio umbră care ar face cu ochiul

în câmpia soarelui de răsărit

pe care tu vrei s-o străbați dimineața

călărind după dropii.

Cerul e mai mult o cupolă

tapetată cu mătase gri-albăstruie

între niște orizonturi liniare

unde gândurile se arcuiesc dezinvolt

ca valurile unei mări într-un golf

cu țărmuri stâncoase.

Seara coboară în cântecul greierilor

cu gabriolete trase de cai înaripați.

Din amvonul zilei pleacă păsările

spre pădurile-n care arde crepusculul,

fâșia tăcerii se extinde,

toate ființele se retrag în sălașul odihnei.

Amurgul uitării prinde-n iubire rădăcini

si-n inima mea se amestecă arșița și răcoarea

ca într-o fântână.

001.497

Silviu Somesanu. “Amurgul uitării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14034487/amurgul-uitarii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.