Și pânza aceea subțire țesută de îngeri
era albă ca o ninsoare proaspătă și răcoroasă ca ea
cu miros de salcâmi înfloriți.
De vei trece cu mine pe drumuri la amiază
ca un soare îmblânzit peste
Aproape-n cădere îți smulgi clipele
le arunci pe fereastră a toamnă,
rămân rănile adânci, curate
să se închidă de rod.
Trupul tău se frăgezește la soare
se-mbracă-n culoarea pâinii,
respiră
Cuvintele alese
Închid atingerea ta,
Într-o pânză de păianjen
A viselor.
Șlefuit în marmoră
Portretul de madonă,
Închipuie mirarea
În clipe de tăcere,
Însămânțate
Cu plante
din tot ce vă istorisesc
rămâne importantă femeia
care mă trage de mânecă
mă aduce acasă
mă blagoslovește și mă iartă
cu ea-mi petrec clipele blânde ale nopții
și-mi zidesc somnul după
Sunt răstignit între inimă și suflet
ca o zi între dimineață și seară.
Nu mai sunt vulturul piscurilor de piatră
păsările nu se tem
pădurile freamătă din frunzișuri
cu rănile deschise de
seara trecută
pe faleza acestui țărm
în ramurile inimii
a înflorit iubirea
niciodată nu voi uita
valurile lovindu-se de mal
niciodată nu voi ști
dacă marea-mi schimbă destinul
și plec
Era... pe când se curbau nopțile
din cauza înălțimii cerului,
fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,
când sferele se ating ...
(se înghesuie
Îmi intră sub piele teama,
sângele se grăbește și respiră adânc,
se pun în mișcare nervii odihniți.
Eu pot să mai aștept impactul
cu teama respinsă.
Se îmbracă în timpul care pleacă
și
Lasă-mă Doamne, să te privesc în ochi,
visele mele să fie una cu ale iubirii,
sufletul să-și aibă rădăcinile-n inimă,
sângele luminos și nervii să urce-n blândețe.
Voi săruta lemnul ca pe o
Se împerecheau zilele
cu nopțile pe asfalt;
dedesubt,
pământul își apleca urechea,
universul conversa cu stelele
și nu se înțelegeau
asupra anatomiei lor
în care dorea să intervină
cu
Gândește prin pielea transparentă de om luminos. Este un centru orfic,
trec prin ea semnale și pe sub, nervi care simt tot ce înseamnă pericol
cu palmele sudez țesuturi și fac să existe scrisul pe
Cum vin fantomele întunericului în preajma singurătății
cu trupuri subțiri de balerine în dans prin aer
și cum se rostește tăcerea pe la colțuri
nimeni nu spune, își înghite cuvintele.
Un
Mi-am purificat gândurile, am alungat ceața
în genunchi pe pietrele dimineții. M-am primenit
cu harul cuvântului printre oameni smeriți,
florile pomilor își zâmbeau singure
și păsările se întrec
nu mai sunt întrebări
nici răspunsuri
doar neconcordanțe evidente
lumea nu înțelege situația
șchioapă
trec prin ea linii de forță
văzute de mulți
care nu spun nimic
și așteaptă
înghit cu
Prea multe cuvinte alese cu sufletul în scrisorile netrimise
și săruturi pătimașe lăsate în cabana din pădurea de zadă
unde mă aștepta femeia cu pulpele tari și ochii de izvor,
cu nopți de fosfor
Ochii împrumută culoarea frunzelor
cu nuanțe ce respiră trupul luminii,
mișcarea zorilor îmi pune apă pe retină
și mă proclam adept al locuirii-n ierburi.
Oamenii își caută cu simțurile
Curge arama toamnei,
în licoarea viei,
ochii taie frunzișul
și luminează trist,
din fântâni unde stelele
și-au facut cuib
răsună cântecul spart.
Extrag din ierburi mirosul tău
rămân cu
Ea-și pune-n ochi ce nu se vede,
rupe cuvintele-n silabe sonore,
le caligrafiază-n poemele nopții
și lasă inima să-i fie furată.
Uită de sine-n grădinile înflorite,
caută lumina din fântânile
Printre degete se scurge viața
n-ai timp să gândești,
percepi totul cu întârziere,
te consumi pe drumuri cu stavile și lungi.
Clipele se rup din tine prea repede
abia atingi înțelesul și
Trec păsările spre ținuturile gândului cald,
aștept zilele iernii cu frig în cuvinte,
nopțile tăcerii unde abia mai locuiesc.
Înot printre lucruri, le ascult patimile,
mersu-ți ușor străbate
Sunt influențat de fiecare gest
mai mult decât de cuvinte,
percep acele influxuri nervoase
care-mi schimbă reacțiile.
Posed alcătuirea nebănuit de sinergică
care simte sufletul omului
Eu trădător să-mi fiu,
să ies cu sufletu-n cuvinte,
așa cum își iese din matcă râul
când îl năpădesc ploile,
să părăsesc cochilia închisă
și larg să mă răzbun în aer,
să-l respir curat,
așa
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece
Simt cum nu ne mai iubește cerul
ce se lasă cu o plapumă de nori
și varsă puhoaiele peste noi
ca un râu, fluviu, ori mare tulbure.
Tragem de margini să se ducă
dar lasă în urmă dezastru și