Silviu Somesanu

Împing destinul spre margini de timp ca pe un bolovan colțuros închid ochii și-i aștept căderea. Mă îndepărtez și nu mai privesc în urmă, am scăpat de temerea care-mi dădea fiori și mă aștepta

Întotdeauna mă privești în ochi și vrei să știi desfășurat totul, fiecare omisiune ori ocol e o trădare, de uitare nici nu mai vorbesc. Tăcerea este și ea un răspuns ce aprinde curiozități

Cu ce ne vom mai deschide porțile? Lacătele cerului sunt puse unul lângă altul, drumurile sunt invadate de bolovani, nu se aude nimeni venind prin întuneric, ziua și noaptea și-au dat mâna peste

Sub pălăria de soare umbra se strânge la trup și pășește molatic. Femeia cu ie colorată o urmărește și surâde magnetic. Un bărbat se ia după ea și-n

Să închizi durerile între pereți de sare fără să învinovățești pe alții pentru ele, așa cum irosești aiurea energia din care ai putea trăi frumos, de n-ar erupe din interior instincul

Amândoi prin odăile triste ale nopții stăm pe movul canapelelor, ori pe albastru ca niște călători într-o gară fără rost pentru care trenul a trecut încă decuseară. Întunericul se pierde sub

E curioasă această înfrângere în care crești în ochii mei și eu mă înalț în surâsul tău cu tot trupul ca un copac. Iubirea ta își caută sensul de femeie. Drumul nostru încearcă să ducă

Mă-mpac în gând cu dușmanii necunoscuți, pe cei care-i cunosc îi iubesc, durerea lor e și durerea mea rămasă din păcatul originar. Mă adăpostesc învățăturile vechi, fug de invidie și orgolii

M-ai pus să văd nemișcarea în golul în care respiră numai vidul și naște neantul. În minte scântei aprind idee după idee și pârjolul mă arde aidoma dragostei femeii care mă face

Nu știu în ce ordine numerică ne-am alăturat, să suflăm unul în ceafa celuilalt în aceeași mulțime dintr-o serie gândită logic. Interesant cum s-au creat legăturile biunivoce între inimile

Ti-ai închis toate șansele-n teamă, ai buzele cuprinse de remușcări, mă desenez în ochiul tău sub pleoapă și alunec însingurat pe pietrele apei până nu mă mai recunosc nici punct într-o formă-n

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric, în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare. Se prind cu mâinile de durere pentru a o

Mă rog în fiecare zi când seara se închide în gânduri, stelele nopții alunecă pe acoperișuri, când diminețile fac fisuri în pereți și devin fante de lumină. Iar ochii mugurilor încep să

Într-un ținut fermecat dincolo de ape și păduri de argint o prințesă neobosită așteaptă în castelul ei de cleștar, poate nici nu știe cine vine, dar stă cu ochii pe fereastră, rar i se pare

În cerneala unui râu albastrul își scrie numele pe stânci, își aruncă apele înspumate-n cascade. Pești argintii încearcă să urce spre izvoare și nu se lasă învinși. În câmpie așteaptă alte

O dimineață cât o luntre pe apă c-un mănunchi de lumină în ea e tot ce ochii văd de pe mal, înlăuntru fructul copt al soarelui rotund, strălucitor urcă scara amiezei. Lumea se miră cum cresc

Când de iubire-mi este dor La sânii tăi privesc atent Și simt în mine un fior Cu brațe multe, violent. Pic de vrere nu s-abate, Murmură-n frunze pădurea Inima adânc se zbate Gândul

Noblețea încă se mai năpustește-n mine, întotdeauna caut să vindec orgolii, de la o vreme mă luminez la față când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă și tu vezi, ridici capul și speri la mai