Silviu Somesanu

Cel mai potrivit este să te întrebi așa ca din obișnuință, să te convingi singur că adevărul nu poate fi spus la oricine fără să-ți irite unele slăbiciuni. Te încălzește gândul rece că orice

Nu mai știu geometria în care se aruncă plase, căutătorii de planete simt că există. Rigoarea unor determinări pe harta cerească se rupe de poftele întunericului. Ce-i contradictoriu naște tot

Pe nisipuri mișcătoare, cuvintele se risipesc în memorie, cad rostogolite în neant. M-am grăbit să le opresc, oamenii nu m-au lăsat; spuneau că nu-i bine. Un impuls necunoscut mi-a trecut

Sunt nemărginit cum e cerul, deasupra de porțile nesfârșitului, linie spirală sunt printre nenumăratele galaxii, univers în mișcare, lumina după moarte urcând. Eul, mai presus de trup în

Și întors din moarte sunt aceeași flacără vie de unde iei lumină, ființa o mântui pe dinlăuntru înălțătoate în fire întrupată. Târziul ajunge izbăvit, viața se statornicește-n

Într-o situație fără ieșire nu are rost să intri, stai mai bine picior peste picior și fluieri a pagubă, meditezi la masca pe care trebuie s-o porți și aștepți altă situație cu mai multe

Dacă vei săpa în adâncul meu nu vei zidi fântâni, sângele apă nu se face și nici izvor pentru străini. Desțelenită inima poate fi înduioșată cu ceva iubire dar nu mai multă decât primește din

Anotimpul și-a ridicat ochii peste munții lunii, o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant. Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul, cunosc foarte puțin față de cât nu

Nu cred în posibilitatea căderii în genunchi când viața de viață se leagă strâns, mâinile se agață de stâlpi, puterea tot mai slabă își caută rezerve și mușchii capătă forță. Dar cum să ne

Mereu imaginez semne din vremuri depărtate în care strămoșii și-au lăsat prezența, stelele lor din cer, mirate privesc cum ies din pământ. Cine va pătrunde în sine să-și caute rădăcinile de

Eram aproape răbdător și mă înghiontea teama într-o confruntare rece de ambiție cu toți nervii întinși. În carnea-mi amară sângera așteptarea într-o tăcere soră cu cruzimea. Împătimit ca un

Pasărea își exersa ideea de zbor, avea deschisă o fantă în cer prin care coboară dimineți de argint luminând întunericul din ape. Nu lipsea nici rotundul înalt deasupra, o potcoavă a cailor

Iubirea nu se lasă dusă de nas prea departe, se trezește-n capul mesei, dar nu stă prea mult, nu vindecă de minciună, dar nici adevărul nu-l spune, oferă tot ce-i ceri și apoi nu iartă, varsă

De unde nu știi cad pe suflet picuri de lumină, ploaia cu mântuire celestă ce înverzește pământul și se întinde ca un spirit ce nu moare niciodată. Stă printre oameni și le oferă

gândul în care călătoresc fără să bănuiesc unde mă lasă într-un ținut din care pleacă păsările peste un deșert de apă Dumnezeu pescuiește sârguincios încerc și eu cu undița de argint dar

În lume se deschide alba poartă prin care trece lumea ca la moară, și se agață de pământ o toartă să-l ridice la cota necesară. Te chinui fără a-ți afla ieșirea, un fluture rămas într-o

Într-o noapte surprinsă la furat de stele un zmeu adormise pe lună plină și i se șopteau povești la ureche. Prințesă îți cerem iertare pentru tentativa de a te măsura cu ochii, e obișnuința

Noaptea în care o să mă sting e o noapte spânzurată de cer, ea însăși o să moară într-o dimineață tristă. Poate ce cred eu nu-i adevărat dar lumânarea aprinsă-n întunericul ei mă va lumina pe

Ca o împotrivire lăsată fără obiect se dezice de urmele găsite și le șterge conturul. Unde se duce înțelegerea așteptată când nu se descoperă niciun motiv? Doar liniștea care se

Mă dor depărtările și-mi caut locul unde casa s-a șubrezit de întristare, renunț la nefericitele izbânzi poleite care-mi macină sufletul. Privesc întregul demers cu alți ochi prin seva

Îmi pun ferestre gândului și le deschid, adulmec aburul pământului, mă înviorează, imbolduri îmi dau semne prin trup, inima le strânge-n priviri. Mă prefac într-un felinar luminos înnoptat în