Silviu Somesanu

Ochii tăi sunt atât de înșelători că nu le deslușesc privirile, mâinile sunt atât de înfipte-n obiecte că fiecare se topește-n carnea lor. Este iubirea din interior, ori nu este nimic și se

Noaptea aruncată peste cal nu-ți încălzește șaua în care urci, comprimă-n tine frigul pe care-l alungi printr-un galop pe drumul cimitirului. Crucile șterse n-au timp să te urmărească, simți

Seara mirositoare a cimbru și mărar era înghițită de noapte. Când pășeai prin odaie cu chipul tău născut din silabe, cu vocale urcătoare până la bezne, simțeam un fior cu miros de cimbru

mai ascunsă decât perla-n scoică din mările de mărgean ale sudului forma pură de frumos feminin umple ochii cu reverii rafinate pe care și Dumnezeu făcătorul le admiră la gâtul și gleznele

Acest adevăr n-a fost spus niciodată între o gură și altă gură totul se schimbă degeaba îmblânzești distanța. Prins în capcana discursului retoric gustul cuvintelor ca un dans pe buzele

Se face dimineață-n gânduri primăvara șterge urmele iernii pornește pe drumul verdelui crud seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește. Lumina-i tînără, blândă și dulce pune brățară de

Când s-a întunecat ziua, bunica spunea că a venit apocalipsa, era ceva straniu ce nu am mai văzut și mi s-a părut că era neglijat Dumnezeu, dar nu-mi era teamă așteptam o furtună foarte

Câtă durere să-ndur s-ascund înlăuntru lumina care iese prin piele afară și ce leac să mai caut când pe frunte și la tâmple-mi zorește. Picioarele nu-mi stăpânesc mersul, mâinile aspre cu

Oameni fără căpătâi omoară timpul în golul ființei lor n-au cu ce-l umple. Nici nu se plâng doar visează la ziua de mâine să fie sătui, să le fie cald.