Mi-am pus ochii pe un abore de vânt
mângâindu-i coaja și tremurul frunzelor.
Privesc soarele ca pe o inimă
cu seve în rădăcini și clocot în sânge,
cu doruri aprinse și fructele-n pârg.
Cerul cu
Noaptea, cântecele de dragoste
intra-n inima
pietrelor prețioase
Tu le asculți
și surâzi în somn.
Plăcerea zborului
înalță prin aer
deasupra de vise
bucuria iluziei.
Mergem să sfințim strugurii
pe fața însorită a dealului
șerpuitul drumului prin ierburi
parfumul de miere, roua aurului viu
lumina reflectată-n oglinzile de aer
ale lui septembrie
mă feresc
Ochii tăi sunt atât de înșelători
că nu le deslușesc privirile,
mâinile sunt atât de înfipte-n obiecte
că fiecare se topește-n carnea lor.
Este iubirea din interior, ori nu este nimic
și se
Noaptea aruncată peste cal
nu-ți încălzește șaua în care urci,
comprimă-n tine frigul pe care-l alungi
printr-un galop pe drumul cimitirului.
Crucile șterse n-au timp să te urmărească,
simți
Seara mirositoare a cimbru și mărar
era înghițită de noapte.
Când pășeai prin odaie cu chipul tău născut din silabe,
cu vocale urcătoare până la bezne,
simțeam un fior
cu miros de cimbru
Izvorâtă sub piscul muntelui alb
o văd ca pe un zbor
spre marea cu limba înghețată în valuri
la gura fluviului mort.
Ne vor întâmpina marinarii
cu nopțile lor de singurătate
prin care visele
mai ascunsă decât perla-n scoică
din mările de mărgean ale sudului
forma pură de frumos feminin
umple ochii cu reverii rafinate
pe care și Dumnezeu făcătorul
le admiră la gâtul și gleznele
Acest adevăr n-a fost spus niciodată
între o gură și altă gură totul se schimbă
degeaba îmblânzești distanța.
Prins în capcana discursului retoric
gustul cuvintelor
ca un dans pe buzele
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de
Nu pot abandona
să-mi agăț gândurile
de tavanul cerului,
fără să bat un cui
pentru siguranță...!
Poate mă ajuți tu;
ai visele deasupra capului,
prin păr se războiesc norii
și din ochi îți
Când s-a întunecat ziua,
bunica spunea că a venit apocalipsa,
era ceva straniu ce nu am mai văzut
și mi s-a părut că era neglijat Dumnezeu,
dar nu-mi era teamă
așteptam o furtună foarte
Câtă durere să-ndur
s-ascund înlăuntru lumina
care iese prin piele afară
și ce leac să mai caut
când pe frunte și la tâmple-mi zorește.
Picioarele nu-mi stăpânesc mersul,
mâinile aspre cu
Oameni fără căpătâi
omoară timpul în golul ființei lor
n-au cu ce-l umple.
Nici nu se plâng
doar visează
la ziua de mâine
să fie sătui,
să le fie cald.