Poezie

Niciodată

1 min lectură·30 ianuarie 2011

Mediu

Ochii tăi sunt atât de înșelători

că nu le deslușesc privirile,

mâinile sunt atât de înfipte-n obiecte

că fiecare se topește-n carnea lor.

Este iubirea din interior, ori nu este nimic

și se coboară prin fibra pământului

urcă-n trup cu o sevă de sânge.

Cred că sunt înrobit de prea mult ospăț

presimțit de gânduri pe mesele nopții

și nu mă lasă smerenia să privesc peste ziduri.

Ești dincolo de cuvintele mele

doar o atingere cu degetele moi,

așa cum flutură pasărea o aripă

și planează prin aer ușor

deasupra pădurii de mesteceni și ulmi.

Clipele trec mărturisite prin noi

nu pot să le smulg nepăsarea,

niciodată n-o să le alung teama

celor plecate la drum lung.

Niciodată n-o să știi că ai dat cu piciorul

în norocul care a trecut pe lângă tine

și cauți mai departe o fântână

să te privești ca Narcis în apă

cautând perfecțiunea

îndrăgostit de muritorul din tine.

Niciodată n-o să mai fie

primăverile cu mirosul din luna mai

tu să te oprești în același loc

și să întrebi;

oare ochii mei s-au înțeles cu ai tăi

și mi-a rămas iubirea în interior

pe care n-o pot desluși nici acum?

001.759

Silviu Somesanu. “Niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/13969653/niciodata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.